România - Franța 0-0, primul meci egal de la EURO 2008

Tricolorii țin în șah vicecampioana mondială

289
2 min citire
Echipa națională de fotbal a României a debutat cu o remiză la Campionatul European din Austria și Elveția.
Aseară, la Zurich, tricolorii au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu Franța, vicecampioana mondială.
Meciul România - Franța, din Grupa C a EURO 2008, n-a adus nimic spectaculos. Au fost față în față două echipe preocupate în primul rând să nu primească gol, așa că, în 90 de minute, plus prelungirile, nu au existat decât două șuturi pe poartă, ambele în dreptul Franței, tricolorii rămânând datori la capitolul ofensivă.
Repriza întâi a fost una de tatonare prelungită, în care românii au încercat să-și regleze tirul cu mai multe șuturi de la distanță, fără pericol pentru portarul Coupet. Deși aparent mai incisivi, "haiducii" lui Pițurcă n-au avut sclipiri în atac, mai ales că Mutu, bine ținut de fundașii francezi, și-a amânat recitalul pentru mai târziu.
"Les bleus" au pasat mai mult, au fost superiori la capitolul posesie, dar nu au găsit spații în apărarea românilor, dublată de o linie de mijloc de trei jucători, din care doi sunt la origine fundași centrali, Chivu și Rădoi. Franța putea marca în min. 33, când Anelka a trimis peste poartă, cu capul, din 8 metri, iar în min. 43, Lobonț a prins mingea șutată de Benzema.
După pauză, Mutu a irosit o lovitură liberă de la 22 de metri, iar în replică, Anelka a ajuns cu o fracțiune de secundă întârziere la întâlnirea cu balonul, la marginea careului mic, și Lobonț a răsuflat ușurat. Până la sfârșit, n-a mai fost nimic notabil, apărările rezistând eroic.
România - Franța 0-0
România (selecționer, Victor Pițurcă): Lobonț, Contra, Tamaș, Goian, Raț, Cociș (Codrea ’63), Rădoi (Dică ’90+2), Chivu, Nicoliță, D. Niculae, Mutu (M. Niculae ’77)
Franța (selecționer, Raymond Domenech): Coupet, Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal, Ribery, Toulalan, Makelele, Malouda, Anelka (Gomis ’72), Benzema (Nasri ’77).
Cartonașe galbene: D. Niculae ’27, Contra ’40, Goian ’43 / Sagnol ‘51. A arbitrat Manuel Mejuto Gonzalez, asistat de Juan Carlos Yuste Jimenez și Jesus Calvo Guadamuro (toți din Spania).
###
Aseară, în celălalt meci din Grupa C, Olanda - Italia 3-0 (2-0). Au marcat: Van Nistelrooy (min. 26), Sneijder (min. 31) și Van Bronckhorst (min. 79).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde