"Tricolorii" U 21 și-au aflat adversarii de la Euro 2017

105
1

Articole de la același autor

Ieri, la sediul UEFA, a avut loc tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2017, ce va fi găzduit de Polonia. România, aflată în a doua urnă valorică, a picat în grupa a cincea alături de selecționatele Danemarcei, Armeniei, Țării Galilor, Bulgariei și Luxemburgului. În total, sunt nouă grupe, șapte de câte șase echipe și două de câte cinci. Câștigătoarele grupelor vor fi calificate la turneul final, iar cele mai bune patru formații de pe locul secund vor juca în play-off, pentru a se decide ultimele două reprezentative calificate în etapa următoare. "Tricolorii" vor debuta pe data de 16 iunie 2015, împotriva reprezentativei Armeniei. 

Comentează știrea

Laviniu
6 februarie 2015
Operator online. Part time

Daca lucrezi, esti somer, pensionar, student, vrei si ai nevoie sa iti schimbi situatia financiara, vrei un job serios unde sa muncesti dar sa si castigi, ai gasit locul potrivit.O sansa deosebita pentru cei care vor sa lucreze ca operatori online, part-time (3 ore pe zi) si la domiciliu. Castiguri de 300 de dolari lunar! Sunt necesare doar cunostinte minime de utilizare a calculatorului si conexiune la Internet. Cereti mai multe detalii la email [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3183 secunde