Înfrânt pe teren cu 3-1 (3-0) de "marinari"

Tricolorul a contestat programarea Farului la Breaza

708
Tricolorul a contestat programarea Farului la Breaza - 41f9f3863c0af79981e37db973b72860.jpg
Oficialii echipei gazdă au acuzat că echipa constănțeană nu a făcut dovada plății către toți jucătorii cu care se află în litigiu financiar.

Președintele Tricolorului, Constantin Anghelache, a contestat în raportul de arbitraj programarea Farului la meciul de sâmbătă, de la Breaza, deși Federația Română de Fotbal le dăduse verde "marinarilor".
"Pe tabelul prezentat drept dovadă de constănțeni, cu jucătorii care au de încasat bani de la Farul, nu apar decât două semnături", a acuzat Anghelache, încercând marea cu degetul pentru un 3-0 la "masa verde", dacă nu cumva sunt și alte interese la mijloc.
"Contestația Tricolorului e o anomalie. Dacă Anghelache spune că actele noastre nu sunt în regulă, ceea ce oricum e fals, înseamnă că Farul e un club foarte mare, dacă a ajuns să dirijeze și să influențeze FRF. Constantin Anghelache invocă documente secrete ale unui club și nu înțeleg cum a avut acces la ele. Nu-mi vine să cred, cum este posibil așa ceva? Înseamnă că se petrec lucruri necurate, care nu au nimic în comun cu spiritul de fair-play. În aceste condiții, de cine să ne ferim, de adversarii sportivi sau de alți factori?", a replicat, pentru "Cuget Liber", Constantin Stamate, directorul de organizare al Farului, care a fost delegatul "marinarilor" la Breaza.
Pe teren însă, Tricolorul nu a mai avut ce să conteste, Farul impunându-se cu 3-1 (și retrogradându-le pe gazde), în ciuda lotului subțire cu care "marinarii" au venit la meci (au avut doar 15 jucători, dintre care un fotbalist nerefăcut, Ignat, și doi tineri de la Farul II) și a eliminării lui Larie, din minutul 59, la scorul de 0-3. Avertizat cu un galben în minutul 30, faristul a primit apoi roșu direct, după ce, într-un duel cu un adversar, a lovit cu piciorul.
"Marinarii" au condus cu 3-0 încă din minutul 42, după reușitele lui Cristocea (min. 25, lovitură liberă de la 18 m), Achiței - autogol (min. 34, a deviat în propria poartă centrarea lui Gaston) și D. Prodan (min. 42, servit de Cristocea). Gazdele au înscris golul de onoare în minutul 67, după ce Vișan a punctat cu capul din centrarea lui Olteanu.
"Sunt mulțumit de evoluția băieților, care au dat dovadă de caracter. Am o echipă cuminte, cu jucători valoroși. Farul dispune de cel mai bun lot din serie și merita să promoveze. Păcat că am ajuns însă în această situație. Au fost probleme care, pe mine, ca antrenor, m-au depășit", a declarat directorul tehnic al Farului, Dennis Șerban.


FC Farul (director tehnic, Dennis Șerban; antrenor, Gică Butoiu): Măcelaru - Ninu, Tudorache, Păcuraru, Gaston - D. Prodan (75 Nițescu), Larie, Cristocea (cpt.), Mansur - Fatai, Doicaru (69 Loch).
Tricolorul (antrenor, Florin Stăn-cioiu): M. Anghelache - A. Stoica, A-chiței (36 Yartey), Petcu, Olteanu - Samson (64 Vârlan), Ghidia, Pavel, Liuba (46 Sârghie) - Răuță, Vișan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2715 secunde