Un baschetbalist al Farului, cel mai bun jucător la "Meciul Stelelor" din echipa Sudului

308
Un baschetbalist al Farului, cel mai bun jucător la
Extrema BC Farul Jeremy Booth, care l-a înlocuit pe Angel Santana în echipa de Sud la meciul "All Star Game 2013" de la Craiova, a fost cel mai bun jucător din punct de vedere al procentajului de aruncări, americanul în vârstă de 25 ani reușind toate cele nouă încercări de 2 puncte și două din trei încercări de 3 puncte în numai 20 de minute de joc. Pe lângă cele 24 de puncte marcate, Booth a mai realizat patru recuperări. 

"Am fost prezent la All Star Game și pot spune că m-am distrat. M-am eliberat de toate grijile și m-am bucurat de tot ce aveam în jur. Pentru mine, a fost o onoare să mă aflu într-un asemenea colectiv și să reprezint Constanța. M-am simțit foarte bine să mă aflu acolo ca reprezentant al echipei mele, al familiei mele și al prietenilor mei. Atmosfera în Craiova a fost una gălăgioasă. Publicul s-a implicat și ne-a sprijinit la fiecare acțiune ce a avut loc și a făcut ca totul să fie și mai special. Sunt încântat că am putut face parte dintr-un asemenea eveniment", a declarat, pentru Total Baschet, Jeremy Booth. 

Meciul Stelelor 2013 dintre echipele Sudului și Nordului s-a încheiat la egalitate, scor 114-114 (35-35, 29-24, 31-23, 19-32), într-un eveniment ce a avut loc la sala Polivalentă din Craiova. 

Premiul MVP (cel mai valoros jucător) a fost desemnat lui Vlad Negoițescu (CSU Ploiești), titlul de cel mai bun aruncător de 3 puncte a fost revendicat de Rade Dzambic (SCM U Craiova), în vreme ce Travis Bureau (SCM U Craiova) a cucerit titlul pentru cel mai bun slam-dunker, iar Baris Aktar (CSU Atlassib Sibiu) a luat premiul pentru cea mai bună îndemânare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Martie 2013
Stire din Sport : Baschet / BC Farul - BCM U Pitești 82-63
Pagina a fost generata in 0.5429 secunde