Un nou transfer pentru HCDS. Onur Ersin a semnat cu echipa constănțeană

376
Un nou transfer pentru HCDS. Onur Ersin a semnat cu echipa constănțeană - unnoutransfer1-1591539085.jpg

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud este activă pe piața transferurilor. În doar două zile, clubul de la malul mării a adus doi jucători cu experiență, care i-ar putea ajuta pe constănțeni să facă performanță în cupele europene.

După ce l-au transferat pe croatul Alen Blazevic, constănțenii l-au înregimentat și pe turcul Onur Ersin, conducător de joc. În vârstă de 28 de ani, Ersin este play-maker-ul naționalei Turciei. Acesta are în palmares trei titluri, trei cupe și trei supercupe în Turcia cu fosta sa echipă, Beșiktaș Istanbul. 


Ersin țintește și performanțe în cupele europene, pentru că are experiența celor trei prezențe consecutive cu Beșiktaș în Liga Campionilor, în sezoanele 2016/17, 2017/18 și 2018/19.

Handbalistul măsoară 1,85 metri, are 88 de kilograme, joacă pe postul de coordonator de joc și poartă tricoul cu numărul 13.

Imediat după ce a semnat cu HCDS, Onur Ersin a ținut să le transmită un mesaj fanilor de la malul mării.

"Salutare! Mă numesc Onur Ersin și sunt conducătorul de joc al naționalei Turciei. De azi (n.r. - sâmbătă), sunt jucătorul echipei HC Dobrogea Sud. Sunt foarte mândru să fac parte din această familie și nerăbdător să mă întâlnesc cu echipa și cu fanii. Hai, Constanța!", a transmis Onur Ersin.

XXX

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, HCDS l-a transferat și pe croatul Alen Blazevic, o adevărată forță a naturii. Măsurând 2,01 metri și cântărind 115 kilograme, internaționalul croat se anunță o achiziție cheie pentru defensiva echipei de pe litoral.

În ultimii opt ani, a evoluat în tricoul lui Pick Szeged, alături de care a câștigat un titlu de campion al Ungariei, în 2018, Cupa Ungariei, în 2019, și Cupa EHF, în 2014, după un Final Four memorabil la Berlin, alături de Montpellier, Fuchse Berlin și HCM Constanța.

Sub bagheta lui Juan Carlos Pastor, Blazevic a jucat și trei sferturi de Champions League, în 2015, 2017 și 2019.

Celebrul antrenor spaniol l-a transformat într-un specialist al apărării, iar calitățile sale l-au promovat în echipa națională pentru Campionatul Mondial din 2019, unde cu Croația a bifat clasarea pe locul 6.

În vârstă de 34 de ani, Blazevic a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu echipa constănțeană.

Alen Blazevic intră în top 3 achiziții din Liga Zimbrilor, după Valentin Ghionea, care a semnat cu Dinamo București, și Jose Toledo, cel care a ajuns la Minaur Baia Mare.

Se anunță, așadar, un nou sezon de foc în Liga Națională de Handbal masculin, cu jucători de top care se vor confrunta pe semicerc.

XXX

Transferurile celor doi jucători la Constanța, dar și demararea lucrărilor la Sala Polivalentă din complexul "Badea Cîrțan" le dă speranțe iubitorilor handbalului de la malul mării că pe viitor HCDS va deveni o forță a Europei.

"Federația Europeană de Handbal pune accent pe infrastructură la oferirea de wild-card-uri. Demararea lucrărilor de construcție la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri și accesul rapid la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu sunt puncte importante în dosarul nostru.

European Handball League (ex-Cupa EHF) va avea un format nou din sezonul 2020-2021, cu două tururi preliminare și grupe de șase echipe. Nivelul competiției va fi însă, categoric, mai ridicat decât până acum, pentru că vor fi mult mai multe echipe de top.

Liga Campionilor și-a schimbat formatul și va avea la start doar 16 echipe", a declarat președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4955 secunde