CSM Constanța a cedat, scor 1-3, în deplasare cu Rapid București, în etapa a III-a din Divizia A1 la volei feminin.
Voleibalistele noastre au luptat de la egal la egal cu gazdele, toate seturile încheindu-se strâns: 25-22, 24-26, 26-24, 25-22. În setul al patrulea, fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au condus cu 16-8 și 19-13, moment din care au pierdut 11 puncte consecutiv și în loc de 2-2 s-a făcut 1-3.
Au evoluat: Asonja 17 puncte, Biberdzic 15p (30 preluări, 57% pozitive, 47% excelente), Lupescu 14p (45 preluări, 49% pozitive, 20% excelente), Cimpu 13p, Rocha 10p, Spînoche 4p, James 1p, Manole libero, Vrcelj, Mihalcea, Toma, Cristea libero, Jeileanu. În etapa următoare, CSM Constanța va juca pe teren propriu cu Dinamo București, pe 8 noiembrie.
Totodată, Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Andrei Tomică au urcat pe podiumul Cupei României la tenis de masă tineret.
Cele mai valoroase jucătoare de la CSM Constanța, componente ale loturilor naționale ale României, și-au respectat statutul de favorite și au disputat finala de simplu. Elena s-a impus cu 3-0 în fața Biancăi, reprezentanta LPS Nicolae Rotaru în competiția de tineret.
A fost victorie și pentru Andrei Tomică, în concursul masculin de tineret. Sportivul de la CSM Constanța a învins doi rapidiști în drumul spre medalia de aur, 3-2 cu Robert Podar, în semifinale, și 3-1 cu Horia Ursuț, în finală.