VICTORIE ISTORICĂ! Simona Halep, calificată în premieră în semifinale turneului Australian Open

147
VICTORIE ISTORICĂ! Simona Halep, calificată în premieră în semifinale turneului Australian Open - img-1516781557.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, miercuri, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului șase în ierarhia WTA, scrie Agerpres.

Halep a avut nevoie de doar o oră și 12 minute pentru a obține cea mai bună performanță a sa la Melbourne, după ce în 2016 și 2017 pierduse în primul tur. Până acum cel mai bun rezultat al său la Australian Open fusese atingerea sferturilor, în 2014 și 2015. Totodată, Halep este prima româncă ajunsă în semifinale la Australian Open.

Simona Halep are două finale de Mare Șlem, ambele la Roland Garros (2014, 2017), și semifinale la Wimbledon (2014) și US Open (2015).

Halep a început slab meciul cu Pliskova și a fost condusă cu 3-0. Ghemul al patrulea a reprezentat un moment psihologic, românca salvând o minge de 0-4, după care a reușit să își fructifice serviciul și să revină în meci. Halep a jucat din ce în ce mai bine, a dominat jocul și a adunat punct după punct în fața unei adversare fără replică. Halep și-a adjudecat primul set cu 6-3, în 38 de minute.

În actul secund, Halep a continuat evoluția din primul set, reușind să câștige primele trei ghemuri, dar după ce a salvat două mingi de break în ghemul inaugural. Liderul WTA a controlat jocul în continuare și, deși Pliskova a reușit să își facă serviciul în două rânduri, Halep a încheiat setul fără emoții, cu 6-2.

Halep nu a avut niciun as în acest meci, iar Pliskova, renumită pentru serviciul său puternic și precis, a reușit doar doi. Simona a făcut 4 duble greșeli, cehoaica a comis 3, procentajele la ambele servicii fiind net în favoarea româncei, cu 76%-54% la primul și 45%-31% la al doilea. Halep a transformat jumătate din mingile de break create (5/10), iar Pliskova a reușit doar un sfert (1/4).

La capitolul mingi direct câștigătoare, Halep a avut 20, iar Pliskova 21. Românca a făcut doar 10 erori neforțate în acest meci, iar adversara a avut 28.

Halep are 6-1 în meciurile directe cu Pliskova, pe care a mai învins-o în 2015 la Dubai, cu 6-4, 7-6 (4), în finală, tot în 2015, la Indian Wells, în optimi, cu 6-4, 6-4, în 2016, în sferturi la Sydney, cu 6-4, 7-5, tot în 2016, la Montreal, cu 6-3, 6-3, în optimi, și anul trecut, la Roland Garros, în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3. Pliskova a reușit singura sa victorie în 2016, în Fed Cup, la Cluj-Napoca, în trei seturi, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2.

De remarcat că Halep a mai câștigat în fața cehoaicei la junioare, în 2006, la un turneu în Belgia (Tarkett Junior Open), cu 7-5, 6-4, în semifinale, dar și în decembrie 2017, la turneul demonstrativ de la Hua Hin (Thailanda), cu 6-2, 6-3, în finală.

Românca și-a asigurat, prin calificarea în semifinală, un cec de 880.000 de dolari australieni și 780 de puncte WTA.

Halep va juca în penultimul act cu germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 21 și campioană la Melbourne în 2016. Kerber a trecut în sferturi de americanca Madison Keys (N. 17) cu 6-1, 6-2, după doar 51 de minute.

Situația confruntărilor dintre Halep și Kerber (30 ani, 16 WTA) este una de egalitate, 4-4. Halep a câștigat în 2009 la Saint-Raphael (Franța, 50.000 dolari), cu 5-7, 6-2, 7-5 în primul tur, în 2014 în finală la Doha, cu 6-2, 6-3, în 2015 la Toronto în optimi, cu 6-3, 5-7, 6-4, și în 2016 la Montreal în semifinale, cu 6-0, 3-6, 6-2. Kerber s-a impus de patru ori în 2016, cu 6-2, 6-2 în Fed Cup, la Cluj-Napoca, în sferturi la Wimbledon, cu 7-5, 7-6 (2), în semifinale la Cincinnati, cu 6-3, 6-4, și la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-4, 6-2.

Daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită la Melbourne, care va juca în cealaltă semifinală cu belgianca Elise Mertens, este singura jucătoare care o mai poate detrona pe Simona Halep din poziția de lider al clasamentului mondial ce va fi publicat luni, după Australian Open.

Wozniacki e obligată să joace finala la Melbourne pentru a avea o șansă să fie numărul 1 WTA, potrivit site-ului circuitului profesionist feminin. Dacă Halep și Wozniacki se califică în finală, campioana va pleca de la Melbourne din postura de lider mondial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4942 secunde