Viitorul caută antidotul pentru veninul Săgeții Năvodari

1017
La o săptămână după Săgeata Năvodari - FC Farul, fotbalul constănțean este animat, duminică, 31 octombrie, de un alt derby local al Ligii a II-a, Viitorul Constanța (locul 5, 15 puncte) - Săgeata (locul 2, 21 puncte). Meciul se joacă la Ovidiu, cu începere de la ora 12, în direct la Dolce
Sport.
Paul Peniu, președintele Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", crede că pe Viitorul o așteaptă un meci dificil, contra unei echipe care a demonstrat că are potențial și care nu întâmplător ocupă în prezent un loc promovabil.
"Este un derby constănțean pe care îl vom aborda cu o dorință de victorie în plus. Scopul nostru e să câștigăm fiecare confruntare. Sper să le oferim spectatorilor un meci frumos, iar cele două echipe să fie preocupate doar de fotbal. Este o partidă specială, dar nu decisivă", a spus
Peniu.
Antrenorul principal al Viitorului, Cătălin Anghel, vede Săgeata ca o echipă experimentată, "care are în componență jucători cu evoluții în Liga 1, dar și fotbaliști cu foarte mulți ani în eșalonul secund". "E limpede că vom avea un meci greu, dar pe care îl vom trata la victorie, ca și pe celelalte. Săgeata e la egalitate cu liderul Ceahlăul și are 3-4 jucători care pot face oricând diferența și pot dezechilibra jocul. Sperăm să învingem", a spus Anghel.

"Cele trei puncte ale victoriei ne mențin în obiectiv, astfel că nu ne propunem decât succesul. Săgeata e o echipă foarte bună, o cunosc, am mai jucat contra ei. Mi-aș dori să și marchez, nu numai în partida de duminică, ci meci de meci, însă ce contează cu adevărat e numai să batem. Avem două victorii la rând și vrem să o bifăm și pe a treia"
Vasilică Cristocea,
atacant Viitorul

"După părerea mea, pornim cu prima șansă duminică. Traversăm un moment bun, jucăm și acasă, așa că trebuie să câștigăm. Apărarea Săgeții e cea mai bună din seria întâi a Ligii a II-a, dar sperăm să o învingem, pentru a ne menține în plutonul fruntaș"
Aurelian Chițu,
atacant Viitorul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 25 Octombrie 2010
Stire din Sport : Farul merita mai mult (galerie foto)
Pagina a fost generata in 0.4046 secunde