În etapa a 10-a din Divizia A1 la volei feminin, CS Medgidia nu a reușit să producă o surpriză în confruntarea cu Dinamo București, disputată sâmbătă, în deplasare.
Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began și-au adjudecat un set, însă Dinamo, ocupanta locului secund, s-a impus în final cu scorul de 3:1 (25:23, 25:17 20:25, 25:18).
Au evoluat pentru CS Medgidia: Sara Najdic (2p) - Andreea Ordeanu (5p), Gabriela Orlandea (5p), Diana Ariton (11p), Glauciele Martins Da Silva (16p), Loredana Dobriceanu (17p) și Mihaela Albu - libero; au mai jucat: Larisa Vasilică (7p), Marina Cojocaru, Elena Albu și Mădălina Iacobiță.
În ultima etapă programată în acest an, fetele de la CS Medgidia vor întâlni sâmbătă, 14 decembrie, în Sala Sporturilor "Iftimie Ilisei" din Medgidia, pe Știința Bacău.
CS Medgidia ocupă locul 7 în clasament, cu 9 puncte și setaveraj 14:19.