Balcaniada de volei pentru cadeți

Voleibaliștii constănțeni, titulari în meciurile internaționale

306

La Chiajna, a avut loc, săptămâna trecută, Campionatul Balcanic de volei rezervat cadeților (jucători născuți în 1995 și mai tineri), echipă din care fac parte cinci jucători de la CVM Tomis Constanța, și un antrenor. Până în prezent, selecționata României s-a descurcat destul de bine în meciurile de clasament. Astfel, România a reușit două victorii, cu selecționatele din Muntenegru (3:0) și Grecia (3:0), însă, meciul cu Turcia a fost cel care a pus capăt seriei de victorii a tricolorilor, meci în care am fost conduși cu 3:1 (25:23, 25:16, 23:25, 25:16). În semifinală, cu Bulgaria, tricolorii au condus cu 2:0 la seturi, dar în cele din urmă au pierdut cu 3:2!
Iată reprezentanții constănțeni din naționala de volei a cadeților: Cezar Bulgaru (coordonator), Eduard Ocunschi (universal), Iulian Petcu (centru) Robert-Adrian Aciobăniței (extremă), Marius Iftime (extremă), Răzvan Parpală (antrenor).

La Tekirdag (Turcia) s-a încheiat, zilele trecute, Campionatul Balcanic de volei rezervat junioarelor (jucătoare născute în 1994 și mai tinere), competiție la care naționala României s-a clasat pe locul al treilea, cucerind medaliile de bronz, după înfrângerea cu Bulgaria din ultima zi.
Iată rezultatele României: România - Turcia 3:0 (25:22, 25:21, 26:24), Serbia - România 3:0 (25:15, 25:23, 25:20), România - Grecia 3:1 (22:25, 25:14, 25:18, 25:13), România - Muntenegru 3:0 (25:20,
25:16, 25:18), Bulgaria - România 3:1 (14:25, 25:11, 25:19, 25:21).
În meciul cu Bulgaria, au evoluat pentru România: Viloiu 5 puncte - Rusu 6p, Streșină 5p, Matache 8p, Cărbuneanu 16p, Cazacu 17p, Albu-libero, Voronianu 1p, Macovei și Pintea - libero; antrenori: Mircea Spătăcean și Adrian Mihăilă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.472 secunde