Handbalistele de la CS Tomis vor să-i facă un frumos cadou antrenorului principal Dumitru Muși, de ziua onomasticii. Și ce ar putea oare să-l bucure mai mult pe tehnicianul emerit decât o victorie în partida cu CSM Cetate Deva, întâlnire care are loc pe litoral, sâmbătă, de la ora 11, în Sala Sporturilor.
"Fetele s-au pregătit foarte bine pentru acest meci, au avut o săptămână de antrenamente intense. Toată lumea este optimistă, așteptăm o victorie și un joc pe măsură", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.
În tabăra gazdelor, nu sunt probleme deosebite, singura sportivă indisponibilă fiind pivotul Anișoara Durac Marcu, ținută pe tușă din pricina unei entorse. Handbalista se va reface, însă, în zilele următoare și va putea fi folosită în dubla cu Elpides Dramas, din Challenge Cup.
Partida dintre CS Tomis (locul 4, 8 p) și CSM Cetate Deva (locul 10, 4 p) face parte din programul etapei a opta a Ligii Naționale și va fi arbitrată de brigada vâlceană Pleșa / Pripas.