Selecționata de rugby a Europei de Sud-Est își începe periplul continental

Vor să îi înfrunte pe Leii Britanici

255
2 min citire
Pornită la drum cu gânduri mari, Asociația Internațională de Rugby Dunăre - Marea Neagră (AIR D-MN) s-a pus pe treabă și este pe punctul de a perfecta marele meci dintre Selecționata Barbarians și cea a Leilor Britanici.
Șase națiuni - România, Bulgaria, Croația, Ucraina, Slovenia și Rep. Moldova - vor furniza jucători Selecționatei Barbarians, team sud-est european ce va fi creat pentru a se lua la trântă cu marile puteri ale rugby-ului continental.
Membrii fondatori ai asociației se vor întâlni la toamnă, cel mai probabil în luna septembrie, pentru a stabili amănuntele de ordin organizatoric ale partidei cu Selecționata Leilor Britanici, întâlnire care se va disputa anul viitor. Până atunci, în martie 2009, la finalul primului turneu al AIR D-MN, staff-ul conducător al asociației (Daniel Mitrea - președinte; Florian Constantin - vicepreședinte; Vasile Chirondojan - președinte onorific cu drept de veto) va desemna antrenorul Selecționatei Barbarians.
"În perioada turneului, se va iniția, suplimentar, o consfătuire cu antrenori și arbitri, fiecare țară având dreptul de a trimite câte un central. Trebuie să ne punem la punct cu toate modificările de regulament, să ținem pasul cu lumea bună a rugby-ului. Vom întocmi, de asemenea, și un regulament de ordine interioară, pe baza normelor internaționale FIRA-AER. Fiecare dintre cele șase națiuni va primi câte o funcție în Consiliul Director, documentele urmând a fi transmise cluburilor respective. CS Cleopatra va fi prezentă la toate edițiile. În ceea ce privește turneul de la Constanța și meciul cu Selecționata Leilor Britanici, avem timp suficient să ne pregătim cum se cuvine", a declarat, pentru "Cuget Liber", Vasile Chirondojan, președintele CS Cleopatra.
Campioanele Rusiei și Georgiei intră în competiție din 2010
Asociația Internațională de Rugby Dunăre - Marea Neagră este deschisă oricărei colaborări cu state ce doresc să se implice în proiect, cluburile ce vor semna ulterior pactul de aderare devenind automat membre asociate. Începând cu ediția din 2010, organizată de CS Rugby Spartak Varna (Bulgaria), la turneu vor participa și echipele campioane ale Rusiei și Georgiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0344 secunde