Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Nicolae Forminte:

"Vrem mereu medalii, dar uităm de schimbul de generații"

445
2 min citire
La finalul Campionatului European de la Milano, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică al României, Nicolae Forminte, a declarat că medaliile (argint și bronz) au apărut în mod normal la bârnă, singurul aparat unde s-a lucrat continuu în pregătire.
"Față de celelalte aparate, la bârnă ne-am pregătit continuu. Solicitarea în picior este maximă la sol și la sărituri. S-a văzut că, unde s-a lucrat fără întrerupere, au ieșit medaliile. Pentru mine, este mai important ca fetele să-și facă mereu treaba, decât aceste medalii. Trebuie să ținem cont de faptul că sportivele mai au și probleme, mai sunt schimburi de generație, modificări de cod, multe alte elemente. Dar noi încă vrem să facem acest lucru. Încă se mai reușește, dar, dacă vom continua să gândim în acest mod, nu va fi bine", a declarat Nicolae Forminte.
Tehnicianul constănțean este nemulțumit de modificările din codul de punctaj și spune că sportivii nu vor ști pe ce să-și concentreze pregătirea.
"Consider că actualul cod nu este foarte obiectiv, este la mâna arbitrilor să interpreteze în mod special partea artistică. Îmi voi exprima în permanență nemulțumirea și voi trage semnale de alarmă legate de acest lucru. Riscăm să ajungem, cât de curând, la un fel de alba-neagra în codul feminin și nu știm exact pe ce să ne axăm pregătirea", a explicat Forminte.
Vrea o "armată" sănătoasă pentru Mondiale
Următoarea competiție de anvergură a anului 2009 - Campionatul Mondial - va avea loc abia la toamnă, iar antrenorul coordonator își dorește, în primul rând, ca lotul său să fie ferit de probleme medicale.
"La Mondiale, vom concura în probe individuale. Până la toamnă, sperăm că Anamaria Tămârjan să fie sută la sută recuperată, Gabriela Drăgoi să poată lucra la patru aparate, iar Sandra Izbașa să depășească această criză de adolescență. Cine știe, poate va mai apare o gimnastă tânără (Ana Porgras), să plecăm cu o armată numeroasă la Mondiale", a spus Nicolae Forminte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0316 secunde