Giganții Google și Apple, presați de guverne

255
Giganții Google și Apple, presați de guverne - androidpitiphone7review2969-1587556478.jpg

Articole recomandate

Giganții digitali precum Apple și Google au fost văzuți drept o armă în timpul pandemiei. Bună sau rea, depinde de modul în care informațiile adunate despre cetățeni sunt folosite. Iar guvernele fac niște presiuni în zona aceasta, informează playtech.ro.


Odată cu izbucnirea pandemiei, guvernele, dar și parte mare dintre cetățeni au descoperit că tehnologia poate juca un rol extrem de important. De aici și până la dorința autorităților de a-și monitoriza cetățenii în această perioadă n-a mai fost decât un pas.


Justificarea ar fi că, odată centralizate și supravegheate aceste date, ele pot arăta cine respectă izolare și distanțarea socială și cine nu. Mulți se tem, însă, că după depășirea crizei, acesta ar putea rămâne un instrument de monitorizare permanentă a cetățenilor. Ceea ce încalcă în mod flagrant drepturile omului.


Google și Apple au dezvoltat, în comun, un sistem prin care sunt urmărite persoanele infectate. Iar Franța și Marea Britanie sunt doar două dintre țările care se uită cu mare atenție la acest lucru.


Guvernul din Franța a dezvoltat o aplicație prin care vrea să monitorizeze persoanele infectate și să știe, în acest fel, dacă și cu cine interacționează acestea. Aplicația gândită de autorități se bazează pe tehnologia Bluetooth. Dar aici Apple are niște reguli proprii.


Așa că Parisul a cerut companiei americane să fie mai deschisă. Asta pentru că sistemul de operare al Apple nu permite tehnologiei Bluetooth să mai ruleze în fundal dacă descoperă că datele obținute ajung la altcineva. Or, guvernul de la Paris are nevoie fix de aceste date pentru a monitoriza persoanele infectate.


Apple, în schimb, a părut că nu vrea să coopereze și să marșeze cu ideea că are deja un sistem gândit în această direcție – adică exact proiectul comun cu Google. Și astfel de presiuni nu vin numai din Franța, ci și din Marea Britanie.


NHS, Serviciul de Sănătate Publică din Regat, a cerut Apple și Google să ajute autoritățile britanice să construiască o aplicație similară pentru monitorizarea cetățenilor depistați pozitiv. Astfel, sistemul ar putea trimite o alertă atunci când aceștia intră în contact cu alte persoane. Numai că, din nou, Apple și Google sunt reticiente, tocmai pentru că au dezvoltat deja un sistem similar pe care nu vor, în mod evident, să-l ofere gratis pe mai departe.


Cele două companii își justifică refuzul prin faptul că, în acest fel, guvernele ar putea abuza de puterea pe care o au.


E adevărat că astfel de aplicații sunt folosite intens în China. Dar statul asiatic este unul comunist și activiștii pentru drepturile omului nu au mare lucru de spus acolo pentru că poziția lor e fie vulnerabilă, fie inexistentă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.636 secunde