WhatsApp, interzis la ONU! Vezi motivul!

419
WhatsApp, interzis la ONU! Vezi motivul! - ddd-1579854585.jpg

Articole recomandate

Responsabilii Națiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp din motive de securitate, a declarat joi un purtător de cuvânt al ONU, în timp ce experți ai acestei instituții internaționale suspectează Arabia Saudită că ar fi piratat telefonul lui Jeff Bezos, patronul Amazon, prin această mesagerie online, informează Reuters, conform Agerpres.

Potrivit unui raport publicat miercuri de doi experți ai Națiunilor Unite, care solicită o "anchetă imediată", există semne privind o "posibilă implicare" a prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, în piratarea telefonului lui Jeff Bezos. Solicitat să spună dacă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a comunicat cu Mohammad bin Salman sau cu lideri ai altor țări prin WhatsApp, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, Farhan Haq a răspuns joi:" Principalii responsabili ai ONU au primit instrucțiuni să nu utilizeze WhatsApp, întrucât acesta nu este considerat un mijloc sigur" de comunicare. "Deci nu, eu nu cred că secretarul general utilizează" această aplicație, a adăugat el, precizând mai târziu că respectiva recomandare de a nu utiliza WhatsApp datează din iunie 2019.

Din partea acestei mesagerii, care aparține Facebook, se afirmă că ea furnizează un serviciu securizat pentru peste 1,5 miliarde de utilizatori din lume.

"Fiecare mesaj privat este protejat printr-o criptare de la un capăt la altul pentru a ajuta WhatsApp să împiedice accesul neautorizat la aceste conversații. Tehnologia criptării pe care am dezvoltat-o cu Signal se bucură de o mare considerație din partea experților în securitate și rămâne cel mai bun mijloc disponibil pentru persoane în toată lumea", a spus Carl Woog, director de comunicare la WhatsApp.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5495 secunde