De foarte multe ori, atunci când au o problemă de sănătate, constănțenii au tendința de a-și pune singuri un diagnostic, cu ajutorul internetului, fără a apela la sfaturile unui medic. Acesta este și motivul pe ...
Începând din luna februarie a acestui an, pacienții, asigurați sau nu, vor avea dosare electronice de sănătate în care vor fi trecute investigațiile și tratamentele la care au fost supuși. În plus, aceste dosare, care vo ...
În timpul alăptării, administrarea unor medicamente poate avea efecte nocive asupra copilului. De aceea, înainte de a lua un medicament, potrivit csid.ro, este bine ca mama să citească cu atenție prospectul acestuia. De ...
Pentru că statul român acumulase datorii față de statele europene în care pacienții români au beneficiat de intervenții medicale, formularele europene prin care acest lucru era posibil au fost blocate. Cu alte cuvinte, b ...
Ieri, în cadrul unei dezbateri privind noi măsuri de reformă în cadrul sistemului sanitar, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a făcut o declarație care vizează legătura directă dintre pacienții și medicii din România ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord