Articole scrise de

Andreea PERHAIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Marţi, 19 Aprilie 2022.
16 Iulie 2018
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța – Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a depistat pe plaja din stațiunea Venus, o tânără care o ...
Stire din Eveniment : Actualizarea bazei de date a Sistemului Național de Informații Hidrografice Maritime
16 Iulie 2018
Direcția Hidrografică Maritimă desfășoară, în perioada 9 - 20 iulie, activități de cercetare hidrografică și topo-geodezică a liniei țărmului Mării Negre, de la Sulina la Zaton, în contextul monitorizării schimbărilor de ...
16 Iulie 2018
120 vârstnici din România au beneficiat, gratuit, în această vară, de câteva zile de vacanță la munte, la mare sau în străinătate. La fel ca în fiecare an, cu ajutorul donatorilor și voluntarilor săi, Asociația Niciodată ...
16 Iulie 2018
Puțini constănțeni știu că în cartierul Tomis Nord, în imediata vecinătate a Liceului Teoretic "George Călinescu", a fost un bazin de înot în aer liber unde, pe vremuri, se desfășurau concursuri și antrenamente, iar copi ...
16 Iulie 2018
Norii s-au mai risipit și ploile au contenit, deocamdată, pe litoral. Meteorologii anunță vreme însorită, însă cu temperaturi ridicate, aproape de valori caniculare. Tocmai de aceea, spre sfârșitul săptămânii viitoare, n ...
16 Iulie 2018
Constănțenii din mai multe localități din județ nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de ...
16 Iulie 2018
Constănțenii care locuiesc în cartierul Tomis I vor fi lipsiți de apă rece, miercuri, 18 iulie, timp de patru ore. Pentru înlocuirea unei vane cu diametrul de 150 mm pe instalația de furnizare a apei de pe strada Ni ...
ANM
Stire din Social : Cum va fi vremea, azi, la Constanța
15 Iulie 2018
Vremea este frumoasă duminică, la Constanța. Ploile au contenit deocamdată și, chiar dacă mai apar unii nori răzleți, ne bucurăm de temperaturi plăcute.Duminică, cerul este doar temporar înnorat și vântul adie ușor, dins ...
15 Iulie 2018
Constanța devine al cincilea oraș în care brandul românesc de biciclete investește într-un spațiu dedicat celor mai în vogă modele. Totodată, noul magazin, care poartă numărul 7 la nivel național, vine și cu o premieră: ...
15 Iulie 2018
Sâmbătă dimineață, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autovehicul marca Dacia, model Logan, care era suspendat pe ...
Stire din Eveniment : Accident grav la Mangalia. Pieton lovit de două mașini! A murit la spital
14 Iulie 2018
UPDATE: Șoferul care a lovit pietonul era băut. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție precizează că pietonul a traversat strada Matei Basarab, din Mangalia, pe la trecerea de pietoni, și a fost lovit de un b ...
Stire din Eveniment : GALERIE FOTO / ACCIDENT RUTIER GRAV. Biciclist rănit pe DN39. Intervine elicopterul SMURD
14 Iulie 2018
Un accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN39. Un biciclist a fost lovit în timp ce traversa prin neregulamentar.Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 16:06, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus autot ...
Stire din Eveniment : GALERIE FOTO / ACCIDENT pe strada Soveja. O victimă este încarcerată
14 Iulie 2018
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp la intersecția străzilor Soveja cu Primăverii. Din primele informații, o persoană este încarcerată. În urma impactului două autoturisme au fost avariate, un Opel Corsa ...
Stire din Social : ATENȚIE CONSTĂNȚENI! Cod galben de ploi și grindină
14 Iulie 2018
Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp, cod galben de ploi valabil de la ora 14:30 până la ora 16:00.Vor fi afectate următoarele localități din județul Constanța: Năvodari, Ovidiu, Mihail K ...
Stire din Eveniment : GALERIE FOTO / ACCIDENT RUTIER GRAV PE DN3 între Constanța și Valu lui Traian
14 Iulie 2018
Un accident rutier s-a produs astăzi pe DN3, între localitățile Valu lui Traian și Constanța. În urma impactului, un tambur de cablu de aproximativ o tonă a căzut dintr-o autoutilitară.Potrivit IPJ Constanța, două autotu ...
Stire din Social : COD PORTOCALIU de PLOI TORENȚIALE în județul Constanța!
13 Iulie 2018
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod portocaliu de vreme rea, în orele următoare.Potrivit meteorologilor, până în jurul orei 19.30, în județul Constanța, în localitățile Mihail Kogălnicean ...
14 Iulie 2018
În perioada 13 - 29 iulie, turiștii de pe litoral vor putea să arate cât sunt de responsabili în privința deșeurilor pe care le produc în timpul vacanței, prin campania ExtravaCANza, care îi încurajează să colecteze doze ...
13 Iulie 2018
O zi la piscină sub soarele torid care se anunță week-end-ul acesta este o alegere foarte bună. Iar o piscină cu apă sărată, din Lacul Techirghiol, este și mai indicată. O astfel de piscină găsiți la Techirghiol, în imed ...
14 Iulie 2018
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat vineri, în prezența Ambasadorului Republicii Turcia în România, E.S. Osman Koray Ertaș și a reprezentantului BERD, Iustin Ivănescu, contractul de furnizare a cel ...
14 Iulie 2018
Enel Energie și Enel Energie Muntenia, liderii pieței de furnizare de energie electrică din România, anunță atingerea numărului de un milion de clienți rezidențiali pe piața concurențială de electricitate. "Plasarea ...
14 Iulie 2018
După atâția nori, furtuni și ploi, se anunță un week-end perfect pe litoral. Meteorologii estimează că nu ne va mai sâcâi niciun nor și nici risc de ploi nu este. Așa că putem să facem planuri de plajă, chiar mers cu cor ...
Stire din Social : RAJA. Săptămâna viitoare se oprește apa rece în cartierul Tomis I din Constanța
13 Iulie 2018
Pentru înlocuirea unei vane cu diametrul de 150 mm pe  instalația de furnizare a apei de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Constanța, dar și pentru efectuarea lucrărilor de reparații la un hidrant de incendiu a ...
14 Iulie 2018
Zona de la ieșire din Mamaia spre Năvodari s-a dezvoltat văzând cu ochii în ultimii ani. Au apărut vile, viluțe, hoteluri, case, dar infrastructura și autoritățile locale nu au putut ține pasul cu ritmul accelerat&n ...
14 Iulie 2018
Numai în cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au avut de-a face cu mai mulți șoferi prinși băuți la volan, unul dintre ei provocând chiar un accident grav în cartierul Poarta 6. Numai norocul a făcut ca acesta s ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 1.2042 secunde