Mamaia Sat, sufocată de gunoaie. "Am decis să ne luăm singuri soarta în mâini!"

1123
Zona de la ieșire din Mamaia spre Năvodari s-a dezvoltat văzând cu ochii în ultimii ani. Au apărut vile, viluțe, hoteluri, case, dar infrastructura și autoritățile locale nu au putut ține pasul cu ritmul accelerat al investițiilor private. Așa se face că, în prezent, zona Mamaia Sat, un cartier select de altfel, a ajuns să fie sufocată de gunoaie. Sătui să mai aștepte să intervină autoritățile, locuitorii zonei s-au organizat și s-au pus pe treabă. 


Sub sloganul "Mamaia Sat a decis să își ia singură soarta în mâini", oamenii au ieșit la curățenie în cartier și promit că nu vor mai permite instituțiilor să le ignore vocea.


"Comunitatea din Mamaia Sat a hotărât să se constituie într-o asociație prin care să își reprezinte interesele în raport cu instituțiile și autoritățile ce ani de-a rândul au neglijat această zonă. Deși demersurile pentru inițierea asociației noastre nu sunt încă finalizate, joi, 12 iulie, a avut loc prima acțiune de igienizare. Prin voluntariat, zeci de familii au reușit cu succes să înlăture deșeurile care blocau marginea drumurilor și accesul către proprietăți. Cantitățile de gunoi au fost atât de mari încât locatarii au decis ca, pe cheltuiala lor, să apeleze la utilaje automatizate pentru îndepărtarea mormanelor de moloz și resturi menajere care creează o imagine dezolantă într-un spațiu ce trebuie să fie curat, civilizat și primitor atât pentru cei ce locuiesc în zonă cât și pentru turiști. Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul Polaris, operatorul local de salubritate", precizează reprezentanții comunității Mamaia Sat. 


"Ne confruntăm cu multe probleme: lipsa drumurilor, a canalizării și a iluminatului public!"


Zona Mamaia Sat a fost, ani la rând, o porțiune disputată între autoritățile locale din Constanța și cele din Năvodari, dar niciuna nu a făcut investiții în zonă. Dacă îi întrebi pe locuitorii de aici, ei spun că aparțin de Constanța, dar, în fapt, terenurile respective aparțin de Primăria Năvodari. 


"Colectivul Salvăm Mamaia Sat devine din ce în ce mai numeros, mai unit și mai hotărât. Acțiunile noastre vor schimba în bine imaginea locului. Vom continua să ne organizăm și să contribuim la rezolvarea tuturor problemelor cu care ne confruntăm: lipsa drumurilor, a canalizării, a iluminatului public. Mamaia Sat a decis să își ia singură soarta în mâini!", mai spun reprezentanții Salvăm Mamaia Sat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2734 secunde