Articole scrise de

Oana CHIRANA

Ultima ştire adaugata : Marţi, 21 Iulie 2026.
18 Mai 2026
În contextul controverselor generate de punctajul acordat de juriul din Republica Moldova în finala Eurovision 2026, directorul general al companiei „Teleradio Moldova”, Vlad Țurcanu, și-a anunțat demisia luni, 18 mai, î ...
18 Mai 2026
Un muncitor, în vârstă de 39 de ani, a fost surprins luni, 18 mai, de un mal de pământ surpat în timpul unor lucrări la rețeaua de canalizare din comuna Valea Călugărească, județul Prahova.Potrivit informațiilor transmis ...
18 Mai 2026
Avocata din Iaşi, care a lovit intenţionat un motociclist, iar mai apoi a fugit de la locul accidentului, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru tentativă de crimă. Instanța a stabilit că, incidentul ar fi avut ...
18 Mai 2026
O adolescentă în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din București, în timp ce încerca să facă fotografii alături de doi prieteni. Incide ...
17 Mai 2026
Trei persoane, între care un minor de 15 ani, au fost reținute după ce au intrat în locuința unei femei de 88 de ani din satul Ciocile, pe care au agresat-o în încercarea de a-i fura banii. Potrivit Inspectoratul de Poli ...
17 Mai 2026
Alexandra Căpitănescu și colegii ei de trupă au fost întâmpinați cu emoție pe Aeroportul Otopeni, după revenirea în țară în urma participării la Eurovision 2026. În fața susținătorilor și a presei, artista a făcut declar ...
17 Mai 2026
Tragedie, sâmbătă după-amiază, în Munții Bârgăului din Bistrița-Năsăud. Un motociclist de 19 ani, pasionat de off-road, a murit după ce a căzut într-o râpă, cu vehiculul pe două roți.Tânărul pornise în plimbare cu priete ...
17 Mai 2026
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Mamaia au intervenit, în noaptea de 15 spre 16 mai, după un conflict izbucnit între două grupuri de persoane aflate în stațiunea Mamaia.Potrivit IPJ Constanța, incidentul a fost s ...
17 Mai 2026
O scenă mai puțin obișnuită pentru traficul din marile orașe a fost surprinsă în Iași, unde o vacă și-a făcut apariția pe unul dintre cele mai circulate bulevarde.magini inedite au fost filmate în municipiul Iași, pe bul ...
17 Mai 2026
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia, alături de agenți ai Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai și Secției 3 Poliție Costinești, au desfășurat, pe 16 mai, o amplă acțiune pentru ...
17 Mai 2026
Doi bărbați, în vârstă de 54 și 63 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de comiterea mai multor furturi din locuințe, dar și de tentativă de furt, în județul Constanța.Potrivit polițiștilor ...
17 Mai 2026
S-au derulat scene șocante într-un cartier din Brăila. Un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat de un prieten și a murit la scurt timp după incident.Cei doi erau la o petrecere, au băut și s-au certat, potrivit martorilo ...
17 Mai 2026
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat, la data de 16 mai, o amplă acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență, combaterea consumului de alcool și substanțe interzise, precum și pentru r ...
17 Mai 2026
O bubuitură puternică, trei apeluri la 112 și două fotografii generate cu inteligența artificială au provocat panică într-o comună din județul Neamț.O cameră de supraveghere din zonă a surprins zgomotul care a pus pe jar ...
17 Mai 2026
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat, în noaptea de 16 spre 17 mai, o amplă acțiune cu efective mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență, combaterea consumului de alcool și subs ...
17 Mai 2026
Alexandra Căpitănescu a dus România pe locul 3 la Eurovision Song Contest 2026, după o finală spectaculoasă la Viena. La scurt timp după anunţarea rezultatelor, artista le-a transmis fanilor un mesaj de mulţumire şi a pu ...
17 Mai 2026
Un incident grav a avut loc, săptămâna aceasta, în comuna tulceană Maliuc, unde un perete al școlii s‑a prăbușit în timpul orelor, punând în pericol viața celor 15 elevi aflați în clasă.S-a întâmplat miercuri, 13 mai. Co ...
17 Mai 2026
Dara din Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 cu melodia "Bangaranga", compusă de românul Cristian Tarcea, pe numele lui de scenă Monoir."Te știu de când aveai 16 ani. Am știut mereu că ai ceva special, iar acum ai demons ...
17 Mai 2026
Un adolescent în vârstă de 16 ani, dat dispărut dintr-un centru de plasament din Constanța încă din data de 5 mai, a fost găsit în siguranță de jandarmii din Medgidia.Totul s-a petrecut aseară, în jurul orei 21:30, când ...
16 Mai 2026
UPDATE 4Un tânăr a fost depistat la volan fără a avea asupra sa actele sale sau ale mașinii.UPDATE 3În sprijin au venit și echipajele de poliție criminalistică.Conform autoriăților, razia se întinde pe toa ...
15 Mai 2026
Un român de 38 de ani a încercat să răpească o fetiță de patru ani și jumătate dintr-o mașină parcată la Nepi, în Italia.Mama copilei susține că totul a fost premeditat: bărbatul ar fi trecut de mai multe ori pe lângă au ...
15 Mai 2026
Numele lui Horia Constantinescu, fost șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), apare în dosarul de corupție în care au fost arestați procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul de pe ...
15 Mai 2026
Ziua de vineri, 5 iunie, va fi o zi liberă pentru elevi și profesori, precum și pentru tot personalul din învățământul preuniversitar. Ce semnifică această zi.Vineri, 5 iunie, elevii, profesorii și întreg personalul din ...
15 Mai 2026
Polițiștii și procurorii au efectuat joi, 14 mai, nouă percheziții în București, inclusiv în incinta Cimitirului Bellu, într‑un dosar de înșelăciune și uz de fals legat de supraevaluarea unor lucrări funerare. Patru pers ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.1286 secunde