Toate știrile despre DNA în ziarul Cuget Liber Online.

Direcția Națională Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. 

Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene. 

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.
De ce a fost necesară constituirea unei structuri specializate de parchet doar pentru combaterea a corupției la nivel înalt și mediu, atâta timp cât corupția mică, sau mai bine spus, corupția de zi cu zi, "corupția de ghișeu" este un fenomen pe care cetățenii îl resimt în mod mult mai direct?
Răspunsul este următorul: corupția la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane corupte care dețin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activitățile infracționale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalității "gulerelor albe" este nevoie de o instituție specializată, independentă și dotată cu resurse corespunzătoare. Rezultatele concrete ale instituției specializate în combaterea corupției la nivel înalt sunt menite să descurajeze corupția la toate nivelurile.
DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
1450 articole cu tagul "DNA". Ultima știre adaugata : Miercuri, 03 Iunie 2026.

19 Iunie 2025
În această dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.Potrivit unor surse judiciare, procurorii ...
17 Iunie 2025
Percheziții DNA la Primăria Iași. Potrivit informațiilor Digi24, procurorii anticorupție verifică modul în care s-au făcut anumite angajări în primărie. Este vizat biroul de Resurse Umane, de unde se ridică mai multe doc ...
16 Iunie 2025
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor trage un semnal de alarmă asupra unui tun financiar de 200.000 de lei, dat de dr. Costin Ștefan, consilierul ministrului Alexandru Rafila, prin contrac ...
16 Iunie 2025
Trei cadre didactice de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, inculpate într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită și fals, continuă să ocupe funcții de co ...
13 Iunie 2025
Procurorii DNA au stabilit, joi noaptea, plasarea sub control judiciar pentru 60 ded zile a șefului Jandarmeriei Brăila, Nicolae Albăceanu, în dosarul în care este suspectat de efectuarea de acte de comerț incompatibile ...
13 Iunie 2025
Un nou termen de judecată a avut loc vineri, 13 iunie, la Curtea de Apel Constanța, în cazul lui Cristian Radu, primarul Mangaliei, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat ...
12 Iunie 2025
Cântăreaţa Mirabela Dauer a fost citată de procurorii anticorupţie pentru a fi audiată, joi, într-unul dintre dosarele fostului comandant al Logisticii Armatei, generalul Cătălin Zisu, au precizat, pentru știripesurse, s ...
12 Iunie 2025
Șeful Jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, a fost ridicat, joi dimineață, din capitală de anchetatori ai DNA, pentru a fi condus la percheziții la Brăila, în legătură cu fapte de exercitare a unor act ...
07 Iunie 2025
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată – pentru luare de mită în formă continuată – la 3 ani și 6 luni de închisoare cu condamnare, după ce Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de aceasta. ...
07 Iunie 2025
Artista Mirabela Dauer a fost audiată la DNA după ce ar fi primit loc de veci în Cimitirul Ghencea de la generalul Cătălin Zisu, fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN. Zisu este suspect ...
05 Iunie 2025
Patru persoane din Dolj, beneficiind de ajutorul altor două, au emis și folosit, timp de 4 ani, mai multe dovezi de plată false care să ateste că o parte din producția agricolă a fermelor a fost vândută și s-au implement ...
28 Mai 2025
Unul dintre cele mai urmărite dosare de corupție instrumentate de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care vizează activitatea Portului Agigea Sud, ar putea fi judecat în afara județului.Curtea de Apel Constanța urmea ...
24 Mai 2025
Trei zile, atât a reușit să stea Marius Ion Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, în arest la domiciliu.La data de 20 mai, magistrații Tribunalului Constanța au schimbat, față de acesta, măsura ares ...
22 Mai 2025
Procurorii anticorupție fac opt percheziții la mai mulți inspectori ANAF, bănuiți de trafic de influență și cumpărare de influență, după ce ar fi favorizat mai multe persoane fizice și juridice care operează prin interme ...
17 Mai 2025
Un nou termen de judecată a avut loc vineri, 16 mai, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul lui Cristian Radu, primarul Mangaliei, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat ...
16 Mai 2025
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea DNA şi a înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea. DNA a solicitat schimbarea măsurii prev ...
16 Mai 2025
Un nou termen are loc vineri, 16 mai 2025, la Curtea de Apel Constanța, în cazul lui Cristian Radu, primarul Mangaliei, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentate de procuror ...
14 Mai 2025
Şeful Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, profesorul universitar dr. Radu-Mircea Gorgan, şi managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucu ...
13 Mai 2025
Vlad Oprea, primarul din Sinaia, acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită 238.000 de euro de la patronul companiei Nordis, în schimbul eliberării unui plan urbanistic zonal, ar fi încălcat controlul judiciar marți, ...
25 Aprilie 2025
Un bărbat a pretins și a primit de la o altă persoană 15.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor polițiști și unor judecători ai Tribunalului București, astfel încât să rezolve o pedeapsă mai mică p ...
23 Aprilie 2025
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, serviciul teritorial Constanța, au publicat primele informații din rechizitoriul întocmit împotriva lui Marius Ion Sponoche, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, pentru ...
17 Aprilie 2025
Directorul DSV Tulcea ar fi fost prins în flagrant în timp ce lua mită 11.000 de euro. Bărbatul a aruncat la WC 1.000 de euro, dar banii au fost recuperați.Mitică Tuchilă, director executiv al Direcției Sanitar Veterinar ...
15 Aprilie 2025
Săptămâna trecută, magistrații constănțeni au pronunțat prima condamnare în cazul instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), începând cu luna aprilie 2024, care privește modul în care circula mita ...
07 Aprilie 2025
Fosta directoare a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, într-un dosar instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Craiova, tran ...
07 Aprilie 2025
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au hotărât, luni, să prelungească cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar pe cauţiune în cazul generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu, fostul şef al Comandamentului Logistic ...
03 Aprilie 2025
Judecătorii Curții de Apel Constanța au anulat procedura DNA și au retrimis dosarul la Tribunalul Constanța în speța flagrant DNA în Portul Constanța. Este vorba despre dosarul un presupus flagrant din portul Agigea, cau ...
12 Martie 2025
Portul Constanţa a fost zguduit, luna trecută, de scandalul şpăgilor, în urma căruia 20 de persoane au fost săltate de procurorii DNA. Cum decurge activitatea, la două săptămâni distanţă de „cutremur”? Oficial, totul est ...
05 Martie 2025
Tribunalul București a motivat decizia de respingere a propunerii de arestare, formulată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), împotriva afaceriștilor vizați în dosarul mitei din Portul Constanța, prezentat ca cel ma ...
04 Martie 2025
În dosarul „Mita din Portul Constanța”, Direcția Națională Anticorupție a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia Curții de Apel București cu privire la măsura controlului judiciar a lui Ion Dumitrache, ...
04 Martie 2025
Ies la iveală noi date în dosarul de mită din Portul Agigea! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța au dispus trimiterea în judecată a opt inculpați, după cum urmează:Marius Oprea, în prezent arestat ...
Pagina a fost generata in 0.0842 secunde