Toate știrile despre DNA în ziarul Cuget Liber Online.

Direcția Națională Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. 

Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene. 

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.
De ce a fost necesară constituirea unei structuri specializate de parchet doar pentru combaterea a corupției la nivel înalt și mediu, atâta timp cât corupția mică, sau mai bine spus, corupția de zi cu zi, "corupția de ghișeu" este un fenomen pe care cetățenii îl resimt în mod mult mai direct?
Răspunsul este următorul: corupția la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane corupte care dețin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activitățile infracționale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalității "gulerelor albe" este nevoie de o instituție specializată, independentă și dotată cu resurse corespunzătoare. Rezultatele concrete ale instituției specializate în combaterea corupției la nivel înalt sunt menite să descurajeze corupția la toate nivelurile.
DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
1450 articole cu tagul "DNA". Ultima știre adaugata : Miercuri, 03 Iunie 2026.

22 Septembrie 2025
Procurorii DNA Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2025, față de primarul comunei Mihălășeni, județul Botoșan ...
20 Septembrie 2025
Flavius Nedelcea, secretarul de stat acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi intervenit pe lângă șeful ANPC pentru a schimba un șef local de la Protecția Consumatorilor a fost pus sub control judiciar.Nedelcea a fost p ...
19 Septembrie 2025
UPDATE: Potrivit surselor noastre, se pare că ședința a fost anulată ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor Curții de Apel Constantă nr.2 din 26 august 2025.Știrea inițială: Magistrații Curții de Apel Co ...
17 Septembrie 2025
Direcția Națională Anticorupție a publicat lista candidaților care îndeplinesc condițiile stabilite de lege pentru participarea la concursul pentru numirea procurorilor în funcții de execuție în cadrul Direcției Național ...
15 Septembrie 2025
Fostul director general al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” Iulian Daniel Idolu şi cinci membri ai Consiliului de Administraţie au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţi ...
11 Septembrie 2025
Un fost militar cu conexiuni în zona politică, care s-ar fi dat drept „șeful procurorilor europeni din România”, a fost prins în flagrant de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în timp ce ar fi primit 60.00 ...
10 Septembrie 2025
Directorul general al Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN Bucureşti), Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, şi directorul comercial al companiei care produce şi distribuie energie electrică şi termică pentru bucureşteni, Cri ...
08 Septembrie 2025
Procurorii DNA fac marţi percheziţii în opt locaţii într-un dosar de corupţie, printre care şi la sediul ELCEN. Acuzaţiile sunt de luare şi dare de mită, potrivit unor surse judiciare.Compania Electrocentrale București ( ...
01 Septembrie 2025
Tribunalul Constanța s-a pronunțat astăzi, pe fond, în dosarul fostului șef al Poliției Eforie, Cornel Gabriel Coteanu, instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Instanța l-a achitat pe acesta pe ...
26 August 2025
Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa vor soluţiona, astăzi, contestaţia formulată de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa în dosarul în care judecătorii de la Tribunalul ...
20 August 2025
Procurorii și mascații au descins miercuri dimineață în locuința primarului orașului Mangalia, dar și în primărie.Cristian Radu e anchetat pentru că ar fi luat șpagă, potrivit stirileprotv.ro.Comunicat de presă DNA: „Ca ...
07 August 2025
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța au transmis noi informații din dosarul în care Marius Ion Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, este cercetat pentru săvârșire infracțiuni ...
05 August 2025
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a clasat un dosar de amploare care viza presupuse fapte de corupție și abuz în serviciu la vârful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Ancheta, care l-a viza ...
31 Iulie 2025
Dosarul denumit generic „Mită în Portul Constanța” revine în actualitate după ce alţi doi inculpaţi, Răzvan Bucur şi Laurenţiu Ţăranu, au încheiat acorduri de recunoaştere cu procurorii DNA.Astfel, procurorii din cadrul ...
29 Iulie 2025
Procurorii DNA au reţinut trei oameni de afaceri piteşteni şi alţi trei au fost plasaţi sub control judiciar într-un dosar privind rambursări ilegale de TVA, în care prejudiciul se ridică la peste 9 milioane de euro. Alt ...
26 Iulie 2025
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avut o nouă reacție în scandalul în care este implicat. El a transmis că a cerut DNA o copie a „presupusului denunț” pe care l-ar fi depus, subliniind că a fost doar martor.Dragos Anastas ...
25 Iulie 2025
Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, a contestat în instanță măsura preventivă a controlului judiciar impusă de Direcția Națională Anticorupție, solicitând revocarea acesteia în întregime.Într-o plângere ...
24 Iulie 2025
După stenogramele în care Cristian Popescu Piedone discută cu soția sa, DNA a transmis următorul punct de vedere.Având în vedere divulgarea în spațiul public a unor conversații interceptate din cadrul unei cauze penale i ...
23 Iulie 2025
Cristian Popescu Piedone a fost, miercuri dimineață, la Poliția Bragadiru pentru a semna controlul judiciar impus de DNA în dosarul în care șeful ANPC este cercetat și inculpat pentru presupuse fapte de corupție."A fost ...
22 Iulie 2025
Cristian Popescu Piedone a ajuns din nou, marți seara, la sediul DNA, unde va fi audiat din nou. Întrebat dacă are calitate de suspect, Piedone a spus că „vom vedea ce se spune”.Piedone a fost întrebat de jurnaliști dacă ...
22 Iulie 2025
Cristian Popescu Piedone a ajuns la locuința sa din Bragadiru, județul Ilfov, pentru a asista la pechezițiile procurorilor DNA din dosarul de corupție.El este bănuit că l-a informat pe patronul hotelului Intenrațional di ...
22 Iulie 2025
Procurorii DNA fac percheziții marți dimineață la mai multe adrese din Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la locuința șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone, el fiind suspectat de fapte asimilate corupției.Infractiune ...
15 Iulie 2025
O nouă angajare controversată de data aceasta la Curtea de Conturi. Anamaria Constantin, fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată ca șefă de cabinet a lui Călin Ion, deși nu are studii s ...
15 Iulie 2025
Procurorii DNA Cluj fac percheziții, marți, 15 iulie, în Bistrița și Cluj într-un dosar de corupție vizând fapte comise de funcționari publici. Potrivit surselor, printre persoanele vizate se numără și șefa Direcției Reg ...
SRI
Stire din Eveniment : Florian Coldea, fostul prim-adjunct SRI, a fost trimis în judecată de DNA
03 Iulie 2025
Fostul adjunct SRI Florian Coldea și fostul șef al direcției juridice din SRI Dumitru Dumbravă, asociatul său într-o companie de consultanță, au fost trimiși joi în judecată de DNA, potrivit unui comunicat oficial. Cei d ...
02 Iulie 2025
Marius Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, a fost prezent astăzi, la Tribunalul Constanța, într-o ședință în care a fost discutată măsura preventivă luată asupra lui, fiind cercetat pentru săvârși ...
02 Iulie 2025
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată, în stare de libertate, trei funcționari ai Autorității Vamale Române, acuzați de luare de mită, trafic de influență și favorizarea făptuitorului.Pr ...
02 Iulie 2025
Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat contestaţie la soluţia pronunţată marţi de Judecătoria Ploieşti prin care magistraţii acestei instanţe au admis cererea de liberare condiţionată depusă de fostul ministru al Tur ...
25 Iunie 2025
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 26 de persoane şi firme, între care comisari ai Gărzii de Mediu Botoşani şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, care sunt acuza ...
23 Iunie 2025
Trei angajate ale Universităţii Politehnice Timişoara au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene, după ce, în cadrul derulării mai multor proiecte Erasmus şi Erasmus+, au depus declar ...
Pagina a fost generata in 0.0845 secunde