Toate știrile despre incendiu în ziarul Cuget Liber Online.

Incendiu

Incendiu este un termen care se manifestă prin mai multe elemente ca de exemplu: lumina produsă de flăcările focului, pârjolului și scânteilor care au scăpat de sub control, temperatura ridicată care accelerează propagarea focului și duce la topirea unor materiale, fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în funcție de materialul combustibil care arde.
Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat de sub control și care de regulă produce pagube mari, poate fi numit incendiu. Pentru a putea izbucni un incendiu prima condiție este existența unui material combustibil. Apoi, acest material trebuie încălzit deasupra punctului său de aprindere.
Cauzele incendiului pot fi:
de natură tehnică, instalații electrice necorespunzătoare, defecte,
neglijență, frecvent produsă de focuri de tabără, țigări, chibrituri, lumânări nestinse corect, sudare nesupravegheată,
naturale (fulger), sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul.
Aceste cauze duc la incendii sau explozii urmate de incendii.
2416 articole cu tagul "incendiu". Ultima știre adaugata : Joi, 04 Iunie 2026.

26 Noiembrie 2011
Un incendiu a izbucnit, în urmă cu scurt timp, la o baracă situată în Constanța, pe aleea Brândușelor din cartierul Tomis 3. Mai multe autospeciale ale ISU Dobrogea s-au deplasat la fața locului. 
26 Noiembrie 2011
Într-un incendiu care a avut loc în urmă cu scurt timp la o casă din Topraisar, situată lângă dispensarul veterninar din localitate, și-a găsit sfârșitul un bărbat. Pompierii și Poliția se află la fața locului. Vom reven ...
Cuget Liber -
26 Noiembrie 2011
Un incendiu a izbucnit aseară în centrul vechi al Capitalei și 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum. Flăcările au afectat o clădire monument istoric cu trei etaje, aflată pe stra ...
25 Noiembrie 2011
O baracă situată la intersecția străzii I.L. Caragiale cu strada Eliberării, în vecinătatea Cimitirului Central din Constanța, a fost cuprinsă de flăcări în această seară, puțin după miezul nopții. Un echipaj de pompieri ...
24 Noiembrie 2011
Un echipaj de pompieri a fost solicitat în urmă cu scurt timp să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un imobil dezafectat situat pe strada Cuza Vodă din Constanța. Cauzele producerii incendiului nu au ...
Stire din Eveniment : Incendiu de proporții în cartierul Kilometrul 5!
21 Noiembrie 2011
Incendiu de proporții, vineri seară, în Kilometrul 5! Din cauza unei persoane care, se pare, a aruncat la gunoi un făraș cu cenușă, trei case de pe strada Theodor Speranția au fost cuprinse de flăcări. Locuitorii imobile ...
17 Noiembrie 2011
La primele ore ale acestei zile, la bordul pescadorului Oriental Angel, aflat în Golful Anadyr, din Marea Bering, a izbucnit un incendiu. Șeful de echipaj a decedat în timp ce se lupta să stingă focul. Ceilalți membri ai ...
15 Noiembrie 2011
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitați, seara trecută, puțin înainte de ora 00.00, să intervină pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese acoperișul unei locuințe de pe strada Amurgu ...
15 Noiembrie 2011
Pompierii Inspectoratului de Urgență Dobrogea au fost sesizați aseară în jurul orei 20:25 cu privire la faptul că o șiră de paie din incinta unei ferme din localitatea Valea Dacilor a luat foc. Ajunși la locul semnalat, ...
Stire din Eveniment : Incendiu la Valea Dacilor
14 Noiembrie 2011
Un echipaj de pompieri a fost solicitat în această seară pentru a interveni la stingerea unui incendiu care a cuprins o șiră de paie din curtea unei gospodării din localitatea Valea Dacilor. Deocamdată nu se cunoaște cau ...
14 Noiembrie 2011
Astăzi, la bordul navei de pasageri Sergey Abramov, s-a produs un incendiu. Aceasta era acostată în terminalul de pasageri de pe râul Moscova. Focul a izbucnit pe o punte de pasageri, după care a cuprins toată zona din p ...
Stire din Eveniment : Arde o casă pe strada Despot Vodă
12 Noiembrie 2011
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de pe strada Despot Vodă, nr. 27 din Constanța.
12 Noiembrie 2011
Sute de animale erau cât pe ce să ardă de vii într-un incendiu violent care a izbucnit, joi seară, la o fermă de la Moșneni. Flăcările au fost văzute, în jurul orei 20, de unul dintre îngrijitori, chiar în momentul în ca ...
12 Noiembrie 2011
Vremea rece care s-a instaurat la Constanța îi determină pe cetățenii care se încălzesc la sobe să își alimenteze, la refuz, mijloacele de încălzire, chiar dacă desfundarea coșurilor, spre exemplu, nu a fost făcută cu si ...
11 Noiembrie 2011
Un incendiu a izbucnit, în urmă cu scurt timp, la o casă de pe strada Domnița, din localitatea 23 August. Mai multe autospeciale au fost trimise la fața locului.
11 Noiembrie 2011
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la Biserica Penticostală din Mangalia, iar mai multe autospeciale aparținând ISU Dobrogea s-au deplasat la fața locului.După câteva ore de luptă cu focul, militari ...
10 Noiembrie 2011
În incendiul de azi noapte de la Biserica Penticostală din Mangalia au ars 300 de metri pătrați de acoperiș, două laptopuri, un videoproiector, materiale textile și documente.Din câte se pare, incendiul a izbucnit din ca ...
10 Noiembrie 2011
Un incendiu a cuprins în acestă seară acoperișul bisericii penticostale situată în apropierea cimitirului musulman din Mangalia. Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a stinge incendiul. ...
Stire din Eveniment : Incendiu la o casă de pe strada Străjerului
09 Noiembrie 2011
O familie de pe strada Străjerului nr. 4 a fost cât pe ce să rămână fără acoperiș deasupra capului, în această dimineață, când o anexă a casei a luat foc.Reprezentanții ISU Dobrogea - Detașamentul Palas spun că flăcările ...
Stire din Eveniment : Un cal a murit, aseară, în incendiul de pe strada Dionisie cel Mic
09 Noiembrie 2011
În incendiul de aseară, de pe strada Dionisie cel Mic, din Constanța, au ars 40 de metri pătrați din acoperișul unui grajd, 30 de metri pătrați din acoperișul unei case, 500 de kilograme de furaje și a decedat un cal. Da ...
05 Noiembrie 2011
Cu puțin timp în urmă a fost anunțat un incediu izbucnit la un garaj din localitatea Ghindărești, pe strada Nucilor. Mai multe autospeciale ale ISU Dobrogea au fost trimise la fața locului.
02 Noiembrie 2011
În urmă cu scurt timp, pompierii constănțeni au fost anunțați că un incendiu a izbucnit la o hală din material lemnos de la intrarea în localitatea Săcele. Mai multe autospeciale au fost trimise la fața locului. ...
Cuget Liber -
01 Noiembrie 2011
Peste 200 de incendii au avut loc numai în jumătate de an și au afectat 2.000 de hectare de teren.Cei care au incendiat miriștile sau au produs incendii de vegetație au primit amenzi de aproape jumătate de milion de lei ...
29 Octombrie 2011
Incendiul care a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe strada Nicolae Filimon, din Constanța, din zona Halta Traian, s-a soldat doar cu pagube materiale. Martorii din zonă au povestit că doi copii ar fi dat foc magaziei, î ...
29 Octombrie 2011
Un incendiu a izbucnit în urmă cu scurt timp la acoperișul unei case situate în Constanța, strada Nicolae Filimon, zona Halta Traian.
29 Octombrie 2011
O mașină s-a făcut scrum, iar alte două au fost parțial avariate, în urma unui incendiu produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Brick din Constanța.Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea ...
Stire din Eveniment : Incendiu în localitatea Plopeni
29 Octombrie 2011
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați în aceastădimineață să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o șiră de paie, aflată într-o gospodărie din localitatea Plopeni. ...
25 Octombrie 2011
Pompierii constănțeni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la podul unei case de pe strada Ecaterina Teodoroiu nr. 29. Mai multe autospeciale aparținând ISU Dobrogea sunt la fața locu ...
Cuget Liber -
14 Octombrie 2011
Un avion de pasageri rusesc a luat foc în momentul decolării de pe un aeroport din regiunea Ural (centrul Rusiei), însă nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, informează Mediafax.ro.Avionul de tip Tupolev ...
10 Octombrie 2011
Flăcări, sâmbătă dimineața, în stațiunea Mamaia. Pompierii au fost anunțați că, la un club ce abia-și închisese porțile în urmă cu doar câteva săptămâni, a izbucnit un incendiu violent. Două autospeciale aparținând Inspe ...
Pagina a fost generata in 0.0868 secunde