Duminică, 07 Iunie 2026

Bilanțul Sănătății: paturi mai puține în spitale și medici concediați

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 06 Ianuarie 2011 268 < 1 min citire
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a prezentat, astăzi, bilanțul activității desfășurate în 2010 de ministerul pe care îl conduce. Astfel, în anul care s-a încheiat au fost transferate către autoritățile locale 370 de unități sanitare din totalul celor 435 existente pe teritoriul țării noastre. Totodată, au fost desființate 9.200 de paturi din spitale și au fost reduse cheltuielile de personal, prin reducerea a 1621 de posturi, dintre care 978 erau vacante.
O altă măsură luată în 2010 a fost introducerea unui nou sistem de acordare a concediilor medicale, care a dus, susține ministrul, la diminuarea cu 30% a numărului certificatelor medicale eliberate în ultimele luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
O nereușită a lui 2010 a fost "imposibilitatea Ministerului Sănătății de a gestiona direct fondurile din sănătate".
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei