Vineri, 05 Iunie 2026

Gheorghe Dinică, internat la Terapie Intensivă

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 Octombrie 2009 531 < 1 min citire
Actorul Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, se află internat la secția de terapie intensivă a Spitalului de Urgență "Floreasca" din Capitală, potrivit directorului spitalului, prof. dr. Mircea Beuran.
Dinică a fost internat joi după-amiază, după ce, timp de două zile, s-a aflat la Spitalul Elias.
"A venit la noi într-o stare ce necesita măsuri de terapie intensivă. I s-au făcut investigații și consultații, însă familia nu dorește să facă publice amănunte despre stare sa de sănătate", au mai precizat reprezentanții Spitalului "Floreasca".
Absolvent în promoția 1961 al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Gheroghe Dinică este considerat unul dintre cei valoroși actori români, cu roluri în aproape 100 de filme și în piese montate pe majoritatea scenelor Capitalei. Pentru prestațiile sale cinematografice, artistul a fost fost distins cu nouă premii, printre care și unul pentru întreaga carieră, acordat la Transilvania International Film Festival (TIFF). În 1999, a fost recompensat și cu Premiul de Excelență al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar anul trecut a primit Titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei