Mai mulți cititori din Constanța (Tomis Nord - zona Boema), din orașele Ovidiu și Eforie ne-au sesizat, alarmați, că, de câteva zile, sunt invadați de valuri de țânțari uriași, extrem de mulți la număr, care se lăfăie cât e ziua de mare pe zidurile caselor. Chiar dacă insectele nu sunt agresive, indiscutabil, ele creează un disconfort maxim.
- Publicitate -
Cum stârpirea acestora este responsabilitatea primăriilor, vă vom informa de ce, până acum, serviciile de dezinsecție și deratizare nu au acționat în nici un fel. Potrivit Gărzii de Mediu, se pare că se repetă o poveste de acum trei ani, când am avut de-a face o cu invazie de asemenea proporții, însă, calendaristic, apariția acestor insecte e cam timpurie.