Duminică, 07 Iunie 2026

Pasagerii navelor de croazieră vor fi asigurați pentru deces ori vătămare corporală

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 31 Martie 2011 163 2 min citire
Consiliul de Miniștri ai Transporturilor din Uniunea Europeană a adoptat astăzi, la Bruxelles, decizia privind aderarea Uniunii Europene la Protocolul din 2002 la Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor. Protocolul de la Atena reprezintă o îmbunătățire majoră în ceea ce privește regimul răspunderii transportatorilor și al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.
Această modificare introduce reglementări stricte privind răspunderea transportatorului pentru decesul sau vătămarea corporală a unui pasager, cauzate de un incident maritim și include o asigurare obligatorie cu drept de acțiune directă împotriva asiguratorilor până la atingerea unor limite stabilite. În plus, acesta conține norme privind competența judiciară și privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești. Aderarea la această convenție presupune ca orice navă căreia i se aplică prevederile convenției, care arborează pavilionul statului semnatar la convenție, să fie acoperită de o asigurare sau de o altă garanție financiară, cum ar fi o garanție furnizată de o bancă sau o instituție financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager. Statul semnatar certifică conformarea cu această prevedere prin eliberarea unui certificat care să ateste faptul că nava se află în proprietatea statului respectiv și că răspunderea navei este acoperită în limita prescrisă în convenție. Statul parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său și căreia i se aplică prevederile convenției, să fie exploatată, dacă acesteia nu i s-a eliberat un certificat în conformitate cu cele de mai sus.
"Pentru România, acest proiect implică aderarea la Convenție și, drept consecință, ca stat parte, impune obligativitatea asigurării și eliberarea certificatului de atestare a acesteia fiecărei nave care arborează pavilion românesc și căreia i se aplică prevederile convenției. Măsura decisă astăzi se încadrează în demersurile noastre de a spori drepturile pasagerilor pe toate modurile de transport. Toate statele membre trebuie să ratifice Convenția până la 31 decembrie 2011", a declarat ministrul Anca Boagiu.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei