Sâmbătă, 06 Iunie 2026

PD-L și PSD Constanța vor înlocui conducerile de la deconcentrate în urma unor evaluări

de Cuget Liber Vineri, 23 Ianuarie 2009 648 < 1 min citire
Prima întâlnire dintre PD-L și PSD Constanța s-a încheiat. Potrivit declarațiilor celor doi lideri, Radu Mazăre și Mircea Banias, pe parcursul celor peste două ore de dezbateri, s-au discutat "principiile și modul în care vom aplica împreună programul de guvernare al coaliției".
Nu au fost împărțite nici instituțiile și nici nu s-au făcut nominalizări pentru posibile funcții de conducere.
Acestea se vor face după o evaluare a actualilor directori. "Vom face o analiză, vom evalua directorii de deconcentrate, iar cei care nu și-au făcut datoria cum trebuie vor fi înlocuiți în conformitate cu legea", a declarat Banias.
Același principiu se va aplica, potrivit lui Banias, și pentru subprefecți.
Mazăre a confirmat că propunerea partidului pentru funcția de prefect este Liviu Brăiloiu, dar a accentuat că numirea se va face în condițiile modificării legii, fiind vorba de un înalt funcționar public.
Cei doi lideri au declarat că urmează ca zilele următoare să aibă loc o nouă serie de întâlniri între cele două echipe.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei