La jumătatea acestei luni, indicele imobiliare.ro a înregistrat creșteri de preț la anumite categorii de apartamente în comparație cu valorile medii raportate pentru luna decembrie a anului trecut.
- Publicitate -
Cea mai mare creștere de preț a fost înregistrată în cazul garsonierelor din Timișoara, însă au existat modificări importante și în celelalte mari orașe din țară.
În cazul apartamentelor noi, în primele două săptămâni ale anului, locuințele din Brașov și Constanța s-au scumpit, în medie, cu 4% față de luna decembrie. Dacă în Brașov prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi a crescut de la 946 euro/mp util până la 982 euro/mp util, în Constanța, creșterea a fost de la 933 euro/mp util la 968 euro/mp util. În Brașov, un apartament nou cu două camere, cu o suprafață utilă de 55 mp, este scos la vânzare pentru un preț mediu de 54.000 de euro. Cele mai ieftine oferte se găsesc în cartierul Astra. Prețul mediu solicitat pentru un apartament nou cu trei camere, cu o suprafață utilă de 75 mp din Constanța este de 72.600 euro.