Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Taximetriștii, obligați să-și țină evidență contabilă

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 18 Ianuarie 2011 236 < 1 min citire
Începând cu 1 ianuarie 2011, taximetriștii nu mai pot plăti impozitul pe venit pe baza normelor de venit, ci au obligația să țină evidență contabilă în partidă simplă. Astfel, prin Legea nr.168/2010 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, transportatorii autorizați, persoane fizice și asociații familiale, care execută transport în regim de taxi vor fi supuși impozitării pe venitul net, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Determinarea venitului net se va realiza pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat ca însumare a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile, conform prevederilor legale.
Declarația privind venitul estimat pe anul 2011 trebuie depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța până pe data de 31 ianuarie 2011, în vederea stabilirii plăților anticipate ce vor trebui făcute în cursul acestui an.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei