Joi, 04 Iunie 2026

Vești proaste/Se scumpesc gazele

de Cuget Liber Miercuri, 16 Martie 2011 246 < 1 min citire
Distribuitorii de gaze naturale au cerut majorarea prețurilor în trei trepte până în luna septembrie, cu 5%, 7% și 9%, pentru acoperirea pierderilor, a declarat miercuri deputatul PSD Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrie și Servicii din Camera Deputaților, citat de Mediafax.
Prima creștere cerută de distribuitori, de 5%, ar urma să fie aplicată la 1 aprilie, a doua, de 9%, la 1 iulie, iar cea de-a treia, de 7%, la 1 septembrie.
Iancu a afirmat, la un seminar pe tema listării companiilor energetice la bursă, că este nevoie de protecția consumatorilor vulnerabili și, pe de altă parte, a criticat listarea companiilor pe piața de capital în condițiile actuale, afirmând că "piața este jos".
La începutul lunii martie, Ministerul Economiei a anunțat că prețul gazelor naturale plătit de populație nu ar trebui să crească, nici în această perioadă nici "în viitor", neexistând motive pentru o astfel de evoluție.
Distribuitorii de gaze au cerut ANRE de mai multe ori în ultimii ani majorarea tarifelor, motivând că vând în pierdere și nu își mai pot acoperi costurile, ceea ce i-ar putea determina să întrerupă alimentarea cu gaze a consumatorilor și să reducă investițiile.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei