Ape tulburi în politica britanică. Theresa May caută sprijin pentru a forma guvernul

de Cuget Liber Luni, 12 Iunie 2017 153
Downing Street a anunțat, ieri dimineață, că se poartă în continuare discuții cu partidul unio-nist nord-irlandez DUP pentru a se ajunge la un acord final de guvernare, după ce cu câteva ore înainte informase că a fost găsit un acord de principiu, relatează AFP.
"Premierul britanic, Theresa May, a vorbit sâmbătă seară cu DUP pentru a discuta despre finalizarea unui acord atunci când Parlamentul își va relua lucrările săptămâna viitoare", a precizat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat.
"Dorim să ajungem la acest acord pentru că va oferi stabilitatea și siguranța de care țara are nevoie în momentul în care se îndreaptă spre Brexit și pentru după aceea", a subliniat Downing Street.
Sâmbătă seară, un purtător de cuvânt al Downing Street anunțase că "Partid Unionist Democrat nord-irlandez a dat undă verde principiului unui acord asupra liniilor directoare pentru a susține guvernul conservator".
"Până acum, discuțiile au fost pozitive. Ele vor continua săptămâna viitoare pentru a stabili detaliile și a găsi un acord", a declarat, ieri, într-un comunicat DUP, o mică formațiune nord-irlandeză.
Susținerea celor zece parlamentari ai DUP, partid regionalist protestant ultraconservator, este necesară pentru a le oferi conservatorilor conduși de Theresa May o majoritate, după rezultatul dezastruos la legislativele anticipate de joi.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei