Trei răniți au murit la spital din cauza rănilor, ridicând bilanțul atentatului cu mașină-capcană comis duminică seara în centrul Ankarei la 37 de morți, a anunțat ministrul turc al sănătății, Mehmet Müezzinoglu, citat de AFP. De asemenea, peste 125 de persoane sunt internate în 10 spitale.
- Publicitate -
"Am pierdut trei dintre cetățenii noștri la spital. În acest stadiu, 37 de persoane au decedat în acest atac terorist", a declarat el, precizând că "cel puțin una dintre victime este autorul atentatului".
Alți 71 de răniți se aflau ieri în spital, a indicat ministrul turc, citat de presa locală.
"Denunț în cel mai ferm mod cu putință acest atentat laș care a vizat civili nevinovați, condamn această mentalitate teroristă", a mai declarat ministrul.
Potrivit datelor preliminare, o mașină-capcană a fost propulsată într-un autobuz municipal într-un cartier extrem de frecventat, Kizilay, unde se află numeroase magazine și un important nod al transportului în comun din capitala turcă, la ora locală 18:45 (16:45 GMT).
Atacul nu a fost încă revendicat, dar modul de operare este similar celui comis la 17 februarie, în același cartier, când a fost vizat un autobuz ce transporta personal militar și a făcut 29 de morți.
Precedentul atac a fost revendicat de Șoimii libertății din Kurdistan (TAK), o facțiune disidentă a rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este inclusă pe lista cu organizații teroriste de către SUA și UE.
Presa turcă a acuzat PKK de a fi responsabil de atacul de duminică din cartierul Kizilay, în timp ce lupte intense se duc între mișcarea kurdă armată și forțele de securitate turce în sud-estul Turciei, locuit majoritar de etnici kurzi, scrie Agerpres.
Unul dintre cei doi presupuși autori ai atentatului ar fi fost o femeie care se alăturase Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în 2013, au anunțat oficiali din domeniul securității, relatează Reuters. Femeia s-a născut în 1992 și provine din orașul turc Kars (din est), menționează sursele citate.