Autorităţile din Belarus au discutat cu grupul paramilitar Wagner despre ameninţările de la graniţe

de Sorin MIHALACHE Marţi, 25 Iulie 2023 117
Autorităţile din Belarus au transmis că au discutat cu grupul paramilitar Wagner, aflat în exil în această ţară după rebeliunea eşuată din Rusia, despre ameninţările şi provocările de la graniţele cu Ucraina şi Polonia, relatează agenţia AFP.
Ministrul de Interne din Belarus, Ivan Kubrakov, s-a întâlnit cu comandanţi ai grupului Wagner la un centru de instruire şi a elaborat cu aceştia un plan de acţiune pentru antrenarea forţelor de la Minsk de către paramilitarii ruşi.
„Având în vedere situaţia dificilă din apropierea graniţelor republicii, este deosebit de important să fim pregătiţi să răspundem eventualelor provocări şi ameninţări”, a spus Kubrakov.
Ministrul belarus a salutat „experienţa practică” a luptătorilor Wagner, care au participat în mod deosebit, luni de zile, la lupta pentru capturarea oraşului Bahmut, din estul Ucrainei.
De asemenea, Belarusul acuză în mod constant Polonia de provocări la graniţa lor comună. Varşovia consideră că prezenţa grupării Wagner în Belarus constituie o ameninţare potenţială pentru ţările vecine şi şi-a anunţat intenţia de a-şi consolida flancul estic.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit, duminica trecută, la Sankt Petersburg, pe omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko, ocazie cu care a afirmat că „a eşuat” contraofensiva ucraineană în curs pentru respingerea forţelor ruse.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei