Barack Obama negociază cu Netflix pentru a produce un show TV

de Cuget Liber Vineri, 09 Martie 2018 84
Fostul președinte american Barack Obama se află în negocieri avansate cu Netflix pentru a produce un show TV propriu, ce va fi difuzat pe această platformă de streaming video, potrivit presei din Statele Unite, citată de agerpres.ro.

Netflix negociază cu Barack Obama și soția lui, Michelle, pentru o serie de conținuturi exclusive, ce vor fi disponibile pe acest serviciu de streaming care are 118 milioane de abonați, a anunțat joi seară cotidianul The New York Times.

Formatul și numărul de episoade ce vor fi realizate nu au fost deocamdată stabilite, potrivit aceluiași cotidian, însă printre ideile avute în vedere se află și proiectul unei emisiuni în care Barack Obama va modera o serie de dezbateri ce vizează temele care au dominat cele două mandate prezidențiale ale sale.

Soții Obama s-au ținut relativ departe de atenția presei după ce au părăsit Casa Albă anul trecut, însă ambii își scriu în această perioadă volumele de memorii, pentru care ar fi plătiți cu onorarii de câteva zeci de milioane de dolari, a anunțat presa americană.

Barack Obama are și un cont pe Twitter, urmărit de peste 100 de milioane de admiratori (followers), fapt ce sugerează că există deja un public consistent care este dispus să urmărească orice fel de program pe care fostul președinte american l-ar realiza pentru Netflix.

Taguri

Comentează știrea

Liviu Burebista
9 martie 2018
Marx, Lenin, Obama , etc....

Ce anume mai are de spus jigodia asta neomarxista. Nu a distrus lumea destul?

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei