“Barbie” conduce în topul nominalizărilor la Globurile de Aur, în competiţie strânsă cu “Oppenheimer”

de Madalina PETRESCU Marţi, 12 Decembrie 2023 330
Blockbusterul estival "Barbie" s-a clasat luni în fruntea listei cu producţii candidate la Globurile de Aur de la Hollywood, cu nouă nominalizări, de-păşind cele opt nominalizări pentru drama istorică "Oppenheimer", tran-smite Reuters.

"Barbie" va concura pentru titlul de cel mai bun film la categoria comedie/musical, alături de "American Fiction", "The Holdovers" şi de alte producţii, în cadrul unei ceremonii cu covor roşu, care se va desfăşura în ianuarie şi va da startul sezo-nului premiilor de la Hollywood.

"Oppenheimer", cu Cillian Murphy în rolul omului aflat în spatele creării bombei atomice, se va afla în competiţie cu filme precum "Killers of the Flower Moon" şi "Maestro" la categoria cel mai bun film dramatic.

"Killers of the Flower Moon", în regia lui Martin Scorsese, relatează crimele care au vizat populaţia amerindiană Osage pentru acapararea bogăţiilor provenite din petrol în statul Oklahoma, în anii 1920. Bradley Cooper îl interpretează pe com-pozitorul Leonard Bernstein în "Maestro" şi este, de asemenea, regizor al aces-tei pelicule.

Globurile de Aur reprezintă una dintre competiţiile-cheie, ce pot oferi un impuls filmelor în drumul lor către Oscaruri, decernate în martie.

Câştigătorii vor fi anunţaţi la data de 7 ianuarie, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de postul CBS şi prin streaming, pe platforma Paramount+.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei