Blocul de stânga al prim-ministrului Mette Frederiksen a câştigat alegerile în Danemarca

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 02 Noiembrie 2022 111
Blocul de stânga condus de prim-ministrul social-democrat Mette Frederiksen a obţinut o majoritate de un singur loc în urma alegerilor legislative desfăşurate marţi în Danemarca, dar şefa guvernului a menţinut mâna întinsă către centrişti, relatează miercuri AFP.
După o noapte de suspans până la numărarea tuturor voturilor, coaliţia de cinci partide de stânga a obţinut 87 de mandate, cărora li se adaugă două mandate din Groenlanda şi unul din insulele Feroe, rezultând o majoritate de 90 de locuri.
Social-democraţii au câştigat 50 de mandate din cele 179 ale parlamentului (Folketing), după un scor de 27,5%, cu 1,6 puncte procentuale peste cel din 2019. Ei rămân, de departe, primul partid al ţării, dar, spre deosebire de ultimii trei ani, nu mai mizează pe formarea unui guvern minoritar.
„Am reuşit cele mai bune alegeri din ultimii 20 de ani”, s-a bucurat Mette Frederiksen în faţa susţinătorilor săi.
De partea cealaltă, coaliţia care reuneşte dreapta şi extrema dreaptă a întrunit 72 de locuri, plus un mandat în Insulele Feroe.
„Rezultatele alegerilor arată că există din nou o majoritate roşie în parlament”, a admis Jakob Ellemann-Jensen, liderul partidului liberal, care a coborât zece procente faţă de scrutinul anterior.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei