Consiliul de miniștri aprobă retragerea militarilor germani de la baza turcă din Incirlik

de Cuget Liber Joi, 08 Iunie 2017 194
Cabinetul de miniștri al cancelarului german Angela Merkel a aprobat, ieri, retragerea trupelor Bundeswehr (armata germană) de la baza aeriană de la Incirlik, din sud-estul Turciei, după un diferend diplomatic între cele două țări, au informat surse diplomatice, citate de agenția DPA.
Trupe germane sunt staționate la Incirlik, bază situată în apropierea graniței cu Siria, ca parte a luptei împotriva grupării teroriste Statul Islamic, dar Turcia a interzis parlamentarilor germani să viziteze baza. Cel mai probabil, relocarea trupelor va avea loc în cursul acestei luni, dar ministrul Apărării german, Ursula von der Leyen, trebuie să gestioneze modul în care va fi suplinită absența acestora în contextul participării Germaniei la coaliția condusă de SUA împotriva SI.
Relocarea celor 260 de militari germani și a echipamentelor militare, inclusiv a avioanelor de recunoaștere de tip Tornado, la o bază aeriană din Iordania va dura circa două luni. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei