Destăinuirile unei emigrante din Constanța Cronică de peste Atlantic (IX)

de Cuget Liber Luni, 22 Februarie 2010 433
Foileton de Gabriela S. Independența Conform înscrisurilor istorice, orice țară vasală sau colonie a dorit și a luptat pentru independența față de națiunea dominatoare. În lumea de afaceri, unele companii subsidiare altora mai mari și care devin foarte profitabile în timp se rup de acestea și își savurează succesul sau gustă declinul pe cont propriu. În lumea celor necuvântătoare, mama își învață puiul să zboare sau să vâneze, apoi puii sunt lăsați în voia sorții. Însă, în lumea noastră, noțiunea de independență față de părinți, în special în țările din estul Europei, dar nu neapărat numai acolo, este puțin diferită față de culturile anglo-germanice, față de America, în special. La 19 ani, când am fost admisă la Loyola University Chicago, eram cu ochii mari deschiși și urechile ciulite, cum se spune, aveam o lume întreagă de explorat și de învățat, departe de părinții care mă protejaseră până atunci. Printre multe alte trăsături ale america-nilor, una dintre ele mi s-a părut destul de folositoare și înțeleaptă: faptul că majoritatea părinților își trimite copiii la facultate, le plătește taxele de facultate total sau parțial, însă, din momentul în care și-au împachetat gențile să se mute în campus, sunt consi-derați oameni destul de maturi ca să-și poată găsi o slujbă cu program după cursuri sau în week-end, ca să-și acopere cheltuielile de buzunar, mâncarea, hainele, etc. Vacanțele și le petrec acasă, dar, în cea de vară, dacă nu își iau cursuri suplimentare să obțină diploma mai repede, au un serviciu în apropierea casei părinților sau un internship în domeniul pe care îl studiază undeva în alt stat și care este plătit. Aceasta le este perioada de inițiere în viață, încă sub umbrela protectivă a părinților, dar îndreptându-se spre viitor pe propriile picioare. După patru ani de studii, uneori opt pentru anumite profesii, cum este acea de doctor, părinții, dar și societatea se așteaptă ca absolvenții să își găsească un loc de muncă în domeniu, cu un salariu suficient ca să își poată acoperi nevoile de trai. Companiile își obțin noii recruți dintre studenți în toamna ultimului lor an de facultate. Este extrem de profitabil nu numai pentru management să mențină "new blood flowing" (sângele nou curgând), dar și pentru studenții care intră în ultimul an deja cu o ofertă de lucru pentru imediat după absolvire. Managementul are de profitat în urma acestui mod de angajare, din mai multe puncte de vedere: salariul plătit acelor angajați de pe băncile școlii nu este la fel de mare ca cel plătit celor cu experiență; deși acești tineri au nevoie de training și ajutor să se încadreze în noua profesie, ideile lor și modul lor de gândire, energizate de tot ceea ce au învățat în școală, nivelul de motivare, entuziasm și abilitatea de absorbire rapidă a ceea ce vor avea de făcut sunt ca și seva unei plante care este irigată după multe zile de secetă. Salariile noilor boboci le asigură combustibilul strict necesar să înceapă a-și întemeia un viitor fără un cent de la cei care i-au crescut și i-au avut în grijă până la 18 ani. Masteratul sau doctoratul și unele licențe sunt parte din treptele pe care tinerii și le aleg să le urmeze mai târziu, bineînțeles având în vedere excepții. Studiile înalte sunt plătite din propriul lor venit, cu economii stricte și sacrificii personale care sunt luate în considerare în funcțiile pe care le vor ocupa în urcușul spre succesul profesional. Acestea sunt observații absolut generale. Rog cititorul să-și amintească faptul că sunt situații care diferă radical de această imagine, depinzând de circum-stanțele respective. În cuibul părinților Încă îi mai aud cuvintele tatei câteodată: "Orice ai face în lumea asta, să fii pe picioarele tale, să nu depinzi de nimeni". Această expresie mi s-a întipărit în minte cu litere enorme de tipar de când am auzit-o, adică pe la 15-16 ani. "Failure to Launch" (Lansare Eșuată), o comedie romantică relativ recentă în care joacă Sarah Jessica Parker și Matthew McConaughey în rolurile principa-le, pornește de la ideea că părinții unui tânăr în jur de 30 de ani încearcă să folosească un serviciu neobișnuit cu scopul de a-și vedea fiul afară din casa lor: angajează o femeie foarte atrăgătoare și inteligentă care își câștigă existența prin a ajuta părinții unor tineri să își lanseze copiii în viață. Ea îi îndemna să facă această mutare folosindu-și farmecul personal, făcându-i să se îndrăgostească, apoi să facă acel pas crezând că au o șansă să înceapă o relație cu ea. Cele mai multe femei americane simt repulsie, sau încearcă să țină la distanță acei bărbați care au trecut de vârsta facultății și încă nu și-au părăsit casa părintească. O astfel de situație este extrem de nefastă pentru un burlac. Este percepută ca un semn de incapacitate de a putea menține o relație stabilă de lungă durată, de a forma și întreține o familie în viitor. Șansele unui astfel de bărbat de a-și găsi o parteneră sau viitoare soție nu sunt imposibile, dar sunt diminuate de simplul fapt că ei nu își pot permite sau nu vor, din varii motive mai mult sau mai puțin justificate, măcar să își închirieze un apartament. O femeie care încă locuiește cu părinții după facultate, este și ea văzută într-o lumină nefavorabilă de către un potențial pretendent. Este interesant de analizat cum noi, imigranții est-europeni, ne încadrăm în acest tablou de viață, în special cei la care situația se aplică pentru că au emigrat în State împreună cu părinții. Am încercat să studiez acest aspect sociologic, având o tangență medie la comunitatea română, prin prietenii mei conaționali. Pe scurt, cei care au emigrat aici de copii au adoptat această mentalitate americană, însă cei care au emigrat după vârsta de 14 ani preferă, în general, să nu-și părăsească cuibul părinților pentru o perioadă lungă de timp, până la căsătorie. Trebuie să menționez că tinerii din a doua categorie nu fac această alegere neapărat de nevoie, deoarece de multe ori au profesii și venituri care le permit să fie complet independenți. Pentru că acesta este un subiect controversat și care poate fi dezbătut la nesfârșit și în care multe elemente trebuie luate în calcul, cum ar fi: mediul social, oportunitățile, tradițiile, cultura, educația etc., voi lăsa cititorii să își exprime propriile opinii despre impresiile prezentate în articolul de față. Va urma (Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei