Danemarca, pregătită să îşi întâmpine noul rege după abdicarea reginei Margrethe a II-a

de Sorin MIHALACHE Duminică, 14 Ianuarie 2024 108
Danezii au început să se adune în faţa Parlamentului de la Copenhaga, duminică dimineaţa, pentru a asista la momentul la care regina Margrethe a II-a, cel mai longeviv monarh al Danemarcei, care a abdicat din funcţie, încredinţează tronul prinţului moştenitor, Frederik al X-lea, transmite agenţia Reuters.
Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, când şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron.
Numeroşi locuitori din toată Danemarca s-au adunat în capitală, semn al popularităţii uriaşe de care se bucură monarhia. „Familia regală înseamnă tot ce este danez. Înseamnă poveşti şi tradiţii”, a spus Anna Karina Laursen, în vârstă de 59 de ani, făcând referire la faimosul scriitor danez de basme Hans Christian Andersen.
Prinţul moştenitor, în vârstă de 55 de ani, şi soţia sa născută în Australia, Mary, în vârstă de 51 de ani, care va deveni regină consoartă, urmează să părăsească palatul regal la ora 12:35 GMT cu un Rolls-Royce din 1958. Margrethe, în vârstă de 83 de ani, îi va urma, într-o trăsură trasă de cai, câteva minute mai târziu, în ultima sa plimbare ca monarh pe străzile capitalei.
Nu va avea loc o încoronare ca în Marea Britanie, însă ceremonia de încredinţare a tronului va avea loc în jurul orei 13:00 GMT, moment în care Margrethe va semna declaraţia de abdicare.
Aceasta va avea loc în timpul unei şedinţe a Consiliului de Stat, la Parlament, la care vor participa guvernul, Frederik şi fiul său cel mare, Christian, în vârstă de 18 ani, noul moştenitor al tronului.
Aproximativ o oră mai târziu, premierul Mette Frederiksen îl va proclama pe noul rege la balconul Parlamentului, iar Frederik va ţine un scurt discurs. Ulterior, noul rege şi soţia vor reveni la palatul regal cu trăsura.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei