Emisarul american pentru climat în vizită la Beijing cu începere de duminică

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 12 Iulie 2023 117
Emisarul american pentru climă, John Kerry, va merge la Beijing de duminică până miercuri, a anunţat Departamentul de Stat de la Washington, marcând a treia vizită în câteva săptămâni a unui înalt responsabil american în China, relatează AFP.
„În cursul întâlnirilor cu responsabili chinezi, secretarul Kerry va dori să angajeze un dialog cu China în problema luptei împotriva crizei climatice”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.
Fostul şef al diplomaţiei americane va discuta în special despre o ambiţie sporită şi implementarea unor reglementări climatice, precum şi despre promovarea unei COP28 de succes, care va avea loc la Dubai la sfârşitul anului.
Deplasarea, anunţată săptămâna trecută, dar fără un calendar exact, intervine pe fundalul unei reluări a schimburilor între Statele Unite şi China, după luni de tensiune, şi în urma vizitei de luna trecută la Beijing a secretarului de stat american, Antony Blinken.
Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a călătorit şi ea săptămâna trecută la Beijing. Astfel, va fi a treia vizită în China a fostului secretar de stat american de la numirea sa ca emisar special pentru climă de către preşedintele Joe Biden. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei