Europarlamentare2024: Partidul de extremă dreapta FPO, câştigător în Austria

de Madalina PETRESCU Luni, 10 Iunie 2024 306
Partidul Libertăţii din Austria (FPO), de extremă dreapta, a câştigat alegerile europene, au arătat duminică rezultatele preliminare, conform DPA.

Populiştii de dreapta au primit 25,5% din voturi, devansând Partidul Popular Austriac (OVP, conservator) al cancelarului Karl Nehammer, care a avut 24,7%, şi Partidul Social Democrat din Austria (SPO), cu 23,3%.

Cel mai afectat partid în aceste alegeri a fost OVP, care este în scădere cu aproape zece puncte procentuale faţă de alegerile europene din 2019, conform EFE.

Este pentru prima dată când populiştii de dreapta ajung pe primul loc la un scrutin naţional în Austria.

În timpul campaniei electorale, partidul şi-a subliniat adesea poziţia eurosceptică sub sloganul "Opriţi nebunia UE" şi a portretizat UE ca o forţă războinică în conflictul din Ucraina.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei