Grecia: A fost anunțată componența noului guvern

de Cuget Liber Joi, 21 Iunie 2012 199
Componența noului guvern grec a fost anunțat joi după-amiază în cadrul parlamentului, informează agenția elenă ANA, citată de Agerpres. 

Actualul președinte al celei mai mari bănci comerciale din Grecia, Natinal Bank of Greece (NBG), Vassilis Rapanos, a fost numit joi în funcția crucială de ministru de finanțe al noului guvern de coaliție, potrivit AFP.
Vassilis Rapanos, 65 de ani, îl va avea ca adjunct pe Christos Staikouras, 38 de ani, consilier economic al premierului de dreapta, Antonis Samaras.
Conservatorul Dimitris Avramopoulos primește portofoliul afacerilor externe în acest guvern de coaliție sprijinit de dreapta Noua Democrație, socialiștii Pasok și stânga moderată (Dimar).
Noua echipă formată din 17 miniștri urmează să depună jurământul la ora 16.00 GMT înainte de un prim consiliu de miniștri, o oră mai târziu, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglou. Vassilis Rapanos, care trebuie să participe la Luxemburg pentru o reuniune a Eurogrupului va depune ulterior jurământul, a adăugat el.
Portofoliul reformei sectorului public, crucială pentru modernizarea aparatului de stat, a fost acordat unei personalități de stânga, Antonis Manitakis.
În funcția de ministru de interne a fost numit Evripides Stylianidis.
La Ministerul Apărării Naționale a fost numit în funcție Panos Panagiotopoulos, în timp ce conducerea Ministerului Transporturilor i-a revenit lui Kostis Hatzidakis.
Ministrul mediului, energiei și schimbărilor climatice a fost numit Evangelos Livieratos, iar ministrul educației, religiei, culturii și sportului este de acum Constantine Arvanitopoulos.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale este condus de Yiannis Vroutsis, iar cel al Sănătății de Andreas Lykourentzos.
La Ministerul Agriculturii a fost numit Athanassios Tsaftaris, în timp ce funcția de ministru al justiției i-a revenit lui Antonis Roupakiotis.
Ministrul ordinii publice și a protecției cetățenilor este Nikos Dendias, iar cel al turismului Olga Kefaloyianni.
Conducerea noului Minister al Marinei Comerciale i-a revenit lui Costas Mousouroulis.
Ministerul pentru Macedonia și Tracia este condus de Theodoros Karaoglou, iar Dimitrios Stamatis va fi ministru de stat în noul guvern.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei