Guvernul polonez continuă proiectul de construire a aeroportului gigant Baranow

de Sorin MIHALACHE Vineri, 28 Iunie 2024 165
Premierul polonez Donald Tusk a anunţat că guvernul a decis să continue construirea unui aeroport gigant în centrul ţării, care va fi gata în 2032 şi va avea capacitatea de a primi anual 34 de milioane de călători, informează agenţia AFP.
Acest aeroport, care va fi construit între Varşovia şi Lodz, va fi cel mai modern din Europa şi va fi însoţit de proiecte de modernizare a aeroporturilor regionale, în special cele din Varşovia şi Modlin, de crearea unei reţele de căi ferate pentru trenuri de mare viteză, care să lege marile oraşe ale ţării, precum şi de o consolidare a companiei aeriene naţionale LOT.
„Aeroportul Baranow va fi construit, dar proiectul este raţionalizat”, a precizat şeful guvernului de la Varşovia, punând capăt astfel comentariilor care sugerau că noua coaliţie pro-europeană ar anula acest proiect pe care executivul anterior, naţionalist populist, îl considera proiectul său emblematic.
Potrivit noului guvern, este de aşteptat ca aeroportul Baranow să coste în jur de 10 miliarde de euro, iar întreg proiectul, cu infrastructura însoţitoare, va necesita aproximativ 30,5 miliarde de euro, finanţat cu obligaţiuni de trezorerie, credite, fonduri europene şi de către investitori privaţi.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei