Hillary Clinton și-a început turneul în Asia-Pacific

de Cuget Liber Sâmbătă, 01 Septembrie 2012 292
Secretarul de stat american Hillary Clinton a sosit, joi seară, pe insulele Cook, prima etapă a unui turneu de zece zile care mai include Indonezia, China și Rusia, unde va participa la summitul forumului Cooperarea Economică Asia-Pacific, transmite AFP.
Șefa diplomației americane a fost întâmpinată la coborârea din avion de zeci de femei și bărbați în port popular, cântând și dansând în ritmuri tradiționale. 

SUA intenționează să-și sporească prezența în regiune, pe care o consideră un motor al progresului economic mondial. Această călătorie este interpretată de diverși analiști politici drept o replică a Washingtonului la influența crescândă a Beijingului în Asia-Pacific. 

Vineri, Hillary Clinton a asistat la summitul Forumului Insulelor din Pacific, care regrupează 16 țări și teritorii, între care Australia și Noua Zeelandă, aliate tradiționale ale SUA. 

În această vizită, secretarul de stat american, însoțit de amiralul Sam Locklear, șeful Comandamentului american în Pacific, urmează să anunțe un pachet de ajutoare, în special privind mediul înconjurător, a declarat pentru AFP o oficialitate americană. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei