Ianukovici: Sunt în continuare președintele legitim al Ucrainei, dar și șeful armatei. Mă voi întoarce curând la Kiev

de Cuget Liber Miercuri, 12 Martie 2014 53
Viktor Ianukovici, președintele destituit al Ucrainei, a susținut, marți, la Rostov-pe-Don (Rusia), o nouă declarație de presă în care a condamnat acțiunile "bandiților" care au preluat "ilegitim" puterea la Kiev și pe care i-a acuzat că au lăsat Crimeea să se rupă de Ucraina. Ianukovici a reafirmat că el este singurul președinte legitim al țării, subliniind că rămâne și șeful armatei. De asemenea, ucraineanul s-a arătat încrezător că se va întoarce în curând la Kiev.

"Nu numai că sunt în continuare președintele Ucrainei, dar vă amintesc că sunt și președintele armatei", a transmis, marți, din Rusia, Viktor Ianukovici, destituit din funcție de Rada Supremă de la Kiev în urmă cu mai bine de două săptămâni.

Într-o declarație în care a acuzat de două ori puterea de la Kiev că ar fi responsabilă de deschiderea focului asupra propriilor oameni, pe Maidan, Ianukovici a susținut încă o dată că țara este condusă acum în mod ilegal. Noul guvern și preșddinte interimar sunt, a spus Ianukovici, ilegitimi. "Nu mi-am încălcat îndatoririle, cum spun ei, nu am fugit din țară. Eram încă în Ucraina la momentul loviturii de stat", a spus Ianukovici.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei