Începe procesul pentru atacurile teroriste din 22 martie 2016 de la Bruxelles, soldate cu 32 de morţi

de Mircea GHIȚĂ Luni, 12 Septembrie 2022 84
Procesul a zece presupuşi coautori ai atacurilor teroriste din 22 martie 2016 de la Bruxelles, soldate cu 32 de morţi, a început luni în capitala belgiană, informează AFP şi dpa.
Atentatele au vizat aeroportul şi o staţie de metrou din Bruxelles, într-un moment în care Europa era deja în stare de alertă din cauza unei serii de atacuri anterioare.
Peste 340 de oameni au fost răniţi, pe lângă cei 32 de morţi.
Unul dintre suspecţi va fi judecat în lipsă, presupunându-se că a murit în Siria.
Cel mai proeminent dintre acuzaţi este Salah Abdeslam, deja condamnat la închisoare pe viaţă, în iunie, pentru rolul său în atacurile de la Paris din noiembrie 2015 şi la alţi 20 de ani de închisoare într-un proces separat pentru împuşcarea unui poliţist înainte de arestarea sa, în 2016.
Procesul, care ar urma să dureze între şase şi nouă luni, se va desfăşura la fostul sediu al NATO, care dispune de suficient spaţiu pentru cei peste 900 de reclamanţi şi reprezentanţi ai presei.
Şedinţa de luni nu a fost decât o audiere preliminară pentru confirmarea listei de martori şi acuzaţii nu au fost prezenţi, audierile propriu-zise fiind prevăzute să înceapă pe 13 octombrie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei