Israel-Hamas. Bombardamente intense ale Israelului asupra Fâşiei Gaza după expirarea armistiţiului

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 02 Decembrie 2023 3454
Armata israeliană a afirmat sâmbătă că a atacat peste 400 de obiective în Fâşia Gaza după expirarea armistiţiului vineri, în timp ce guvernul enclavei palestiniene, condus de Hamas, a indicat că loviturile au făcut 240 de morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit comunicatului autorităţilor Hamas, alte 650 de persoane au fost rănite în 'sute de lovituri aeriene, de artilerie şi de bombardamente navale, pretutindeni în Fâşia Gaza'.

Forţele israeliene 'au ţintit în special Khan Yunes, unde zeci de case au fost distruse cu locuitorii lor în interior', adaugă acelaşi comunicat.

De partea cealaltă, armata israeliană a scris, într-un comunicat, că a 'lovit cu avioane de luptă peste 50 de ţinte' în regiunea Khan Yunes.

'Trupele Tsahal au lovit teroriştii şi infrastructurile Hamas în regiunea Beit Lahia, utilizând tiruri de tancuri şi lansând lovituri aeriene', afirmă armata.

Aceasta mai spune că tiruri de artilerie şi lovituri aeriene au vizat şi 'nordul Fâşiei Gaza', ţintind 'celule teroriste', o 'moschee folosită de Jihadul Islamic drept centru de comandă operaţional', 'un complex de stocare de arme'.

În plus, în 'sudul Fâşiei Gaza', au fost vizate 'infrastructuri şi echipamente utilizate de forţele navale ale Hamas'.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei