Joe Biden îl acuză, pentru prima dată, pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 13 Aprilie 2022 164
Președintele american Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de genocid. Așa a descris liderul de la Casa Albă uciderea civililor în Ucraina. Oficialii americani au mai acuzat și în trecut Rusia de comiterea de crime de război. Biden chiar l-a numit direct pe liderul de la Kremlin criminal de război. Dar este prima dată când Washingtonul merge atât de departe încât să folosească cuvântul genocid. Asaltat de întrebările reporterilor, la scurt timp după aceea, președintele american și-a menținut afirmația.
În timpul unui discurs dedicat combaterii inflaţiei, preşedintele Statelor Unite menţionase cuvântul genocid.
„Da, l-am numit genocid”, a răspuns preşedintele american jurnaliştilor în timpul unei vizite în statul Iowa.
Până acum, administraţia americană nu a pronunţat acest cuvânt, folosit deja de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Este din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să şteargă ideea însăşi de a putea fi ucrainean”, a adăugat el.
Joe Biden, în timpul discursului la tribună: „Bugetul familiei voastre, capacitatea de a vă umple rezervoarele. Nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite genocid pe cealaltă parte a lumii”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei