Kamala Harris cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza

de Sorin MIHALACHE Luni, 04 Martie 2024 924
Vicepreşedinta americană, Kamala Harris, a îndemnat la o încetare imediată a focului pentru cel puţin şase săptămâni în Fâşia Gaza, scrie agenţia AFP.
„Având în vedere amploarea suferinţelor din Gaza, trebuie să existe o încetare imediată a focului pentru cel puţin următoarele şase săptămâni, care se află în prezent pe masa negocierilor dintre Israel şi Hamas”, a declarat Kamala Harris într-un discurs comemorând un marş pentru drepturile civile la Selma, în Alabama. „Acest lucru va permite eliberarea ostaticilor şi livrarea unei cantităţi semnificative de ajutor”, a adăugat ea, chemând Hamas să accepte acordul.
„Hamas spune că doreşte încetarea focului. Ei bine, pe masă este un acord. Şi aşa cum am spus, Hamas trebuie să accepte acest acord”, a insistat vicepreşedinta Statelor Unite.
Propunerea mediatorilor - Qatar, Statele Unite, Egipt - se referă la o pauză de şase săptămâni în lupte şi eliberarea a 42 din cei 130 de ostatici israelieni - dintre care 31 se crede că au murit - încă ţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul unor palestinieni întemniţaţi de Israel.
Anterior, un înalt responsabil american afirmase la Washington că israelienii au acceptat în principiu elementele acordului. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei