Metodă HALUCINANTĂ adoptată de un elev de clasa a VII-a, pentru a obţine o notă mai mare, la istorie

de Alina DRACOPOL Miercuri, 10 Aprilie 2024 1384
Pentru a obține o notă mai mare la istorie, un elev de clasa a VII-a al Liceului cu Program Sportiv din Brașov și-a amenințat profesoara. În cazul în care nu primea ce-și dorea, el urma să facă publice, pe rețelele de socializare, poze indecente cu fata cadrului didactic, potrivit stiripesurse.ro

Ulterior, profesoara a semnalat situația oamenilor legii și a anunțat și conducerea școlii, potrivit Radio România Brașov.

Citat de stiripesurse.ro, Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov a spus: „Iată că acest caz este unul oarecum atipic, pentru că e un caz de șantaj de la un elev de clasa a 7-a către un profesor. Ce vă putem spune este că am aflat relativ târziu de această situație, pentru că într-o primă fază doamna profesoară de istorie de la Liceul cu Program Sportiv s-a adresat în mod direct Biroului de Poliției de Siguranță Școlară. La momentul de față vă putem spune că acești doi copii care sunt protagoniștii acestor evenimente sunt transferați la două școli diferite".

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei